Tipuri de învățare

În psihologie, prin învățare se înțelege o schimbare a comportamentului ca urmare a unei experiențe.

Învățarea se produce mult mai rapid în cazul unei întăriri programate a experienței.

Există trei tipuri principale de învățare: prin asociere, cunoscută sub numele de condiționare clasică, învățare prin cale de consecință, denumită condiționare operantă și învățare prin observare, anume învățare prin modelare.

Învățarea prin asociere

Tehnic, dacă un stimul neutru, care în anterior nu produce un răspuns, este asociat unui stimul care deja evocă un răspuns reflex, în cele din urmă noul stimul va ajunge să producă un răspuns similar.

Câteva aspecte merită subliniate:

• Fiecare asociere dintre stimulul condiționat și stimulul necondiționat întărește legătura dintre aceștia
• Sincronizarea este foarte importantă: de obicei, condiționarea cea mai rapidă și puternică intervine când stimulul inițial este prezentat la jumătate de secundă sau o secundă înaintea stimulului pentru care dorim să producem condiționarea
• Extincția: dacă stimulul condițional este prezentat în mod repetat în absența stimulului pentru care dorim să obținem condiționarea, în cele din urmă se va pierde legătura dintre stimuli
• Generalizarea: după condiționare, adică după asimilarea învățării, subiectul va răspunde atât la stimulul nou cât și a stimuli similari acestuia
• Discriminarea: proces contrar generalizării care indică abilitatea subiectului de a diferenția între stimuli.

Concret, condiționarea clasică poate fi utilizată pentru a depăși frica reflexă față de anumite animale sau situații.

Dacă dorim să obținem răspunsuri comportamentale care nu fac parte din repertoriul reflexelor, va trebui să apelăm la condiționarea operantă, despre care vom discuta în textul următor.