Midfulness împotriva durerii fizice și a emoțiilor negative

deEchipa FunPsi Club

Midfulness împotriva durerii fizice și a emoțiilor negative

Psihoterapie online
Psihoterapie online

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale a demonstrat că o simplă introducere, de doar 20 de minute, în tehnicile de mindfulness produce efecte semnificative asupra individului.

Mindfulness, conștientizarea și acceptarea unei situații fără a emite judecăți de valoare, s-a dovedit a fi utilă în tratamentul anxietății și depresiei. Hedy Kober, profesor de psihologie și psihiatrie, a dorit să înțeleagă modul în care creierul unor persoane, fără niciun fel de pregătire anterioară în tehnicile de mindfulness, va reacționa în urma unei scurte sesiuni de formare.

Astfel, după o ședință de doar 20 de minute, creierul și-a modificat reacțiile atât în privința durerii fizice cât și a emoțiilor negative.

În timp ce erau monitorizați prin intermediul tehnicilor de scanare cerebrală, subiecții au fost supuși la temperaturi foarte ridicate, la nivelul antebrațului, și expuși la imagini cu impact emoțional negativ.

În cazul durerii fizice, creierul s-a comportat ca și cum temperatura era aproape normală, doar ușor mai caldă decât de obicei. În cazul imaginilor negative, scanările au indicat modificări în traseele cerebrale, destinate estompării emoțiilor negative.

În timpul aplicării tehnicilor de mindfulness, reacțiile cerebrale nu au avut loc în cortexul prefrontal, care este responsabil cu gândirea rațională și deciziile conștiente, aspect care exclude implicarea deciziilor voluntare.

„Capacitatea de a rămâne în context, în moment, în timp ce experimentezi durere fizică sau emoții negative sugerează faptul că ar putea exista beneficii clinice din practicarea mindfulness-ului în contextul afecțiunilor cronice, chiar și fără o practicare îndelungată a tehnicilor meditative” declară Kober.

Autodiagnostic online
Autodiagnostic online

Despre autor

Echipa FunPsi Club editor

Lasă un răspuns