Un gând obsesiv: mărturie terapeutică

Boala mea a început cu un gând. Gândul respectiv era manifestarea unei imagini persistente ca și cum era ceva în mintea mea ce trebuia așezat la locul său.

Se manifesta ca o buclă, repetându-se iar și iar. Când începea să se desfăsoare, începea cu o senzație de neîncredere, de nesiguranță și frică de moarte.

Era un sentiment ce te tulbura. Gândul se manifesta și fizic, făcând mișcări accentuate și din ce în ce mai bruște ale mâinilor și capului, în încercarea de a așeza la locul ei respectiva reprezentare a gândului.

Din punct de vedere psihologic, frica devenea o armă ațintită împotriva propriei minți, ce face ca gandul să tot revină.

Era momentul să merg la doctor!

La îndrumarea părinților am ajuns la cabinetul doamnei psihiatru. Eram speriat de manifestările pe care le aveam, dar știam cum să explic găndul avut.

Mi-am descris gândul, am reușit să exprim tot ceea ce gândeam despre acesta, și cel mai important, am descris starea pe o aveam în acel moment.

În urma a tot ce am povestit am primit diagosticul de tulburare obsesiv-compulsivă.

Doamna doctor mi-a explicat că aceasta este o boală care cauzează gânduri și chiar gesturi nedorite în mod repetat.

Am primit tratament medicamentos și consiliere psihologică, dar mi s-a explicat că acesta este unul de durată și că trebuie să am răbdare,

Atunci am înțeles că am avut reprezentarea versurilor poetului Mihai Eminescu, un mort… cu ochii vii.

Eram mort din punct de vedere motor din cauza gândului și a gesturilor, dar ochii vii semnifică faptul că bătatia cu gândul nu s-a încheiat.

Era sintagma care m-a făcut să văd speranța din întuneric, că mai pot schimba ceva în viața mea, că mă voi vindeca cât pot de repede punându-mi toată încrederea în îndrumarea doamnei doctor și în susținerea părinților care mi-au fost tot timpul alături.

Așadar, am pornit în lupta împotriva bolii. În prima săptămână de tratament gândurile și mișcările capului și ale mâinilor se manifestau iar și iar, la fel ca în prima zi.

Doamna doctor mi-a transmis că trebuie să am răbdare și cu timpul acestea vor dispărea. După prima lună de tratament mișcările din mâini și din cap au dispărut.

Am început să mă redescopăr. Mi-am recăpătat încrederea în mine și am început să fac noi activități. Aceste activități nu le-aș fi făcut niciodată înainte de a mă imbolnăvi.

De asemenea și prezența gândului a devenit din ce în ce mai rar, dispărând astfel de tot.

Au trecut trei luni, deja nu mai am tratament. Nu mai am acele frici, am descoperit că trebuie să lupt pentru dorințele mele și așa a început să îmi placă Astronomia, Cosmologia, Fizica, mă simt mai bine ca niciodată.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără tratamentul administrat și fără consiliere.

Prin intermediul celor scrise vreau să vă mulțumesc doamna doctor, că mi-ați înfrânt boala, că m-ați ajutat să lupt cu ea, pentru că mi-ați devenit prieten, pentru că mi-ați ascultat gândurile și cel mai important, vă mulțumesc că m-ați ajutat să desopăr că oamenii din jurul meu mă iubesc, mă susțin.

Am fost ajutat să iubesc viața și să nu mă tem de tot ceea ce este în jurul meu.

Concluzionând, am un mesaj pentru cei care au trecut , trec și vor trece prin ceea ce am trecut și eu: apelați la un specialist!

Eu numai acționând la timp și având încredere în îndrumarea primită am reușit să mă vindec într-un timp atât de scurt.

Mulțumesc!