Cauza neurobiologică este o funcționare diferită a creierului în zona responsabilă pentru calculul matematic (din lobul parietal stâng) și care este diferită de cea responsabilă pentru dislexie.
Factorii de risc sunt genetici, biologici – unii au suprafața, grosimea sau volumul creierului diferite în zonele responsabile cu memoria și cu urmărirea sarcinii – și factori de mediu. Aceștia din urmă includ greutate scăzută la naștere din cauza fumatului sau consum de alcool al mamei în sarcină, prematuritate.
Copiii sunt identificați cu discalculie în școala primară sau chiar mai târziu și au dificultăți cu:
În plus, prezintă:
Unii sunt impusivi și nu pot folosi o abordare sistematică, nu își pot auto-monitoriza parcursul, deci nu vor realiza sarcina într-o manieră coordonată.
Matematica este cumulativă, cunoștințele trebuie ierarhizate și abilitățile construite în timp, informațiile învățate în clasele mici vor fi folosite mai târziu – deci acești copii vor avea deficite pe tot parcursul academic, dar și în aplicarea matematicii în activitățile cotidiene (și atunci nu le place, nu-i văd rostul).
Pot dezvolta anxietăți sau fobii legate de matematică – din cauza dificultăților enumerate mai sus sau din cauza umilinței din sala de clasă, de la colegi sau de la profesor.
Prognosticul este rezervat pentru că discalculia este asociată cu risc crescut de somaj și grad ridicat de stres. Ea poate să interfereze cu aptitudinile de bază cotidiene, cum ar fi: să nu poată să facă și să respecte programări pentru că nu poate estima timpul, are probleme la plata facturilor, probleme la folosirea tehnologiilor din cauza parolelor, probleme sociale din cauza dificultăților cu numerele de telefon.
Evaluarea se face prin:
Intervenția:
Se recomandă:
În cadrul clasei este recomandabil să se ocolească componenta cea mai dificilă, astfel încât copilul să poată totuși să învețe matematica ( de exemplu: să fie lăsat să folosească calculatorul sau la cei care nu au automatizat strategiile, să li se ofere mai mult timp de rezolvare a problemelor sau să li se ceară mai puține exerciții ).
Anxietatea copiilor față de matematică poate fi scăzută dacă se arată o atitudine pozitivă față de greșeli, dacă se creează un mediu securizant în clasă, dacă se încurajează verbalizarea ideilor copiilor.
Este foarte important ca la vârstele mici să se acorde timp suficient pentru dezvoltarea simțului numerelor, să nu se treacă prea repede de la materialele concrete la conceptele abstracte și să se recapituleze conceptele constant. Să se evite activitățile contratimp și să se încurajeze colaborarea. Să se dezvolte metacogniția – copiii să înțeleagă cum învață și care este cea mai bună strategie pentru ei. Să se adapteze programa școlară conform specificului tulburării.
Exemplu de abordare la clasă: prezentați problema clasei sau împărțiți copiii în grupe; cereți-le să discute între ei rezolvarea și să o reprezinte cumva. Dați-le timp să prezinte diferite soluții și să-și asculte reciproc ideile, ca apoi să aleagă una pe care să o prezinte clasei.
Acasă mediul de lucru să fie fără distractori și copilul să aibă la îndemână instrumentele necesare:
Antrenamentul cognitiv poate îmbunătăți conceptele de formare, rezolvare de probleme, memorie de lucru.
În ceea ce privește tratamentul medicamentos: în prezent nu sunt dovezi suficiente că suplimentarea cu acizi omega ar ajuta în discalculie și nici alte medicamente sau suplimente nu tratează această afecțiune.
Despre autor