Circuitul cerebral al spiritualității a fost identificat

spiritualitate
A fost identificat un traseu de conexiuni cerebrale, localizat în substanța cenușie a tegmentului mezencefalic, ca fiind corelat cu religiozitatea și predispoziția spirituală.

A fost identificat un traseu de conexiuni cerebrale, localizat în substanța cenușie a tegmentului mezencefalic, ca fiind corelat cu religiozitatea și predispoziția spirituală.

Mai mult de 80% din totalul oamenilor de pe glob se consideră religioși sau spirituali. Însă cercetarea neuro-științifică a spiritualității și a religiozității a fost rară. Studiile anterioare au utilizat neuroimagistica funcțională, în care unui individ i se realizează o scanare a creierului în timp ce acesta realizează o anumită sarcină pentru a vedea care zone ale creierului se activează. În acest mod s-a creat o imagine eterogenă a spiritualității.

Un nou studiu condus de cercetători de la Brigham and Women’s Hospital are o abordare diferită în ceea ce privește crearea unei hărți a spiritualității și religiozității și a descoperit faptul că acceptarea spirituală este localizată într-o arie specifică a creierului.

Acest circuit cerebral este localizat în substanța cenușie a tegmentului mezencefalic, care este o zonă implicată în numeroase funcții, cum ar fi condiționarea fricii, modularea durerii, comportamentele altruiste și iubirea necondiționată.

Am fost surprinși să descoperim că acest circuit al spiritualității se găsește într-una dintre cele mai protejate zone din punct de vedere evolutiv.” a spus Michael Ferguson, cercetător principal.

Pentru realizarea studiului, Ferguson și colegii săi au folosit o tehnică numită cartografierea rețelei de leziuni (lesion network mapping) ce le permite cercetătorilor să cartografieze comportamentele umane complexe în funcție de circuite cerebrale specifice bazate pe localizarea leziunilor cerebrale ale pacienților.

Echipa a utilizat un set de date anterior publicat care includea 88 de pacienți care necesitau o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale. Leziunile erau localizate în întregul creier. Pacienții au completat un chestionar care conținea întrebări despre acceptarea spirituală înainte și după operație. Echipa și-a validat rezultatele folosind un al doilea set de date, pe un eșantion de 100 de pacienți cu leziuni cauzate de traumatisme cerebrale suferite în războiul din Vietnam. Acești pacienți au completat și ei chestionare care includeau întrebări despre religiozitate, de exemplu: „Te consideri o persoană religioasă? Da sau nu?”.

Dintre cei 88 de pacienți operați, 30 au raportat o scădere în credința spirituală auto-declarată înainte și după operație, 29 au prezentat o creștere, iar 29 nu au prezentat nicio modificare. Folosind lesion network mapping echipa a descoperit că nivelul de credință spirituală auto-declarată era specifică unei regiuni a creierului, localizată în substanța cenușie a tegmentului mezencefalic. Circuitul includea noduri pozitive și noduri negative – leziunile care au perturbat aceste noduri fie au făcut să scadă, fie să crească credințele spirituale auto-declarate.

Rezultatele privind religiozitatea din cel de-al doilea set de date s-au potrivit cu aceste descoperiri. Mai mult, după o trecere în revistă a cazurilor înregistrate, cercetătorii au găsit situații în care anumiți pacienți au devenit hiper-religioși după ce au suferit leziuni cerebrale care le-au afectat nodurile negative ale circuitului.

Localizări ale leziunilor asociate cu alte simptome neurologice și psihiatrice s-au intersectat și acestea cu circuitul spiritualității. Mai precis, leziuni cauzatoare de parkinsonism s-au intersectat cu zone pozitive ale circuitului; la fel s-a întâmplat cu leziunile asociate gradului scăzut de spiritualitate. Leziuni cauzatoare de halucinații s-au intersectat cu regiunile negative, asociate cu spiritualitate și religiozitate crescută.

„Este important să observăm că aceste suprapuneri pot fi de ajutor în înțelegerea trăsăturilor și asocierilor comune, dar acestor rezultate nu trebuie să le dăm o importanță supra-dimensionată. De exemplu, rezultatele noastre nu sugerează că religia este o iluzie, sau că boala Parkinson apare datorită unei lipse de credință religioasă. Dimpotrivă, rezultatele noastre evidențiază rădăcinile adânci ale credințelor spirituale într-o zonă a creierului nostru care a fost implicată de-a lungul timpului în multe funcții importante.” a spus Ferguson.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Despre noi

La FUN-PSI veți descoperi că orice obstacol poate fi depășit și orice problemă are o rezolvare! Depresia, iritabilitatea, anxietatea, fobiile, atacurile de panică, tulburările de alimentație, de comportament, de memorie, dependențele de orice tip, tulburările psihotice sau psihosomatice, toate își pot găsi rezolvarea. Trebuie doar să îndrăznești să ceri ajutor specializat.


CONTACT

Apelează chiar acum!



Testimoniale