Depresia copiilor: înnăscută sau indusă?

Copiii mamelor cu depresie clinică prezintă un risc de trei ori mai mare de a dezvolta ei înșiși depresie decât colegii lor cu risc scăzut.

Cercetătorii lucrează pentru a înțelege bazele neuronale ale riscului, iar unele studii indică înspre modificarea stilului în care creierul copiilor de șase ani procesează recompensa. Întrebarea principală este dacă în cazul copiilor cu risc ridicat de depresie antecedentele materne sunt decisive sau există o predispoziție biologică.

Cercetătorii au observat, de multă vreme, modificări ale activității creierului asociate cu depresia la adulți, în special într-o zonă a creierului numită striatul ventral (VS), care este asociată cu motivația, plăcerea și comportamentele direcționate către obiective. În mod similar, mai multe studii au arătat că răspunsurile striatale la experiențele satisfăcătoare și plăcute sunt reduse la adolescenții cu părinți depresivi, ceea ce prezice dezvoltarea ulterioară a depresiei.

Cu toate acestea, studii mai recente arată că aceste modificări ale creierului pot apărea cu mult înainte de adolescență, perioadă cu risc crescut de depresie, în general.

Pentru studiul actual, autorul principal PhD Judith Morgan, de la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania, SUA, a recrutat 49 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani fără antecedente de boli psihiatrice. Jumătate dintre mamele copiilor aveau antecedente de depresie clinică, iar jumătate nu aveau antecedente psihiatrice. Pentru a măsura activitatea creierului în procesele care implică recompensa, copiii au fost implicați într-un joc video în care trebuiau să indice, dintre două uși, pe cea care conține un simbol ascuns. Jocul se desfășura în timp ce erau supuși investigației neurologice pe bază de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI).

Depresia poate perturba capacitatea părinților de socializare emoțională, un proces prin care copiii învață din reacțiile părinților la răspunsurile lor emoționale. Răspunsurile pozitive de socializare includ recunoașterea, imitarea și elaborarea, în timp ce răspunsurile parentale negative sau care afectează emoțional pot fi disprețuitoare, invalidante sau punitive.

Mamele care au participat la studiu au completat un chestionar extins, conceput pentru a măsura socializarea emoțională a părinților, și conținea prezentarea unui set de imagini situaționale ale manifestărilor de emoții pozitive ale copiilor. S-a urmărit înregistrarea reacțiilor părinților la acestea.

Corelând reacțiile anterioare ale copiilor la recompensă, în mod surprinzător, cei cu antecedente materne de depresie au prezentat semnificativ o activitate cerebrală redusă legată de recompensă în VS, dar numai dacă mamele lor au raportat răspunsuri mai puțin entuziaste și mai atenuante la emoțiile pozitive ale propriilor copii.

„În studiul nostru, experiențele depresive anterioare ale mamelor în sine nu au fost legate de răspunsurile modificate ale creierului la recompensă, pentru categoria copiilor de vârstă școlară timpurie”, a spus dr. Morgan. „În schimb, acest aspect a avut o influență semnificativă asupra răspunsurilor creierului copiilor numai în combinație cu reacția mamelor, cum ar fi capacitatea de a recunoaște, imita sau elabora emoțiile pozitive ale copilului lor”.

„Aceasta este o veste plină de speranță, deoarece intervențiile menite să încurajeze părinții pentru a încuraja emoțiile pozitive la copiii lor pot avea un impact puternic asupra dezvoltării influențate de circuitul cerebral al recompensei, în special pentru familiile de copii care pot fi expuși unui risc mai mare din cauza antecedentelor familiale de depresie.” a adăugat doctorul Morgan.

Studiul în discuție a fost publicat în Biological Psychiatry: Cognitive Neuroscience and Neuroimaging, publicat de Elsevier.