Depresia post-partum
Perioada imediat după naștere este cea mai vulnerabilă pentru dezvoltarea unei afecțiuni psihice la femei.
Până la 85% din femeile care nasc resimt o instabilitate emoțională după naștere, denumită în engleză ”post partum blues”. Ea se manifestă frecvent prin fluctuații rapide de dispoziție, plâns facil, iritabilitate, anxietate. Simptomele sunt cele mai intense la 4-5 zile după naștere și durează câteva zile. În general însă, sunt limitate în timp și dispar spontan după 2 săptămâni.
Femeile care au simptome pentru perioade mai lungi de 2 săptămâni ar trebui să facă un screening pentru depresie postpartum.
Depresia post-partum este mai persistentă și mai debilitantă, adesea interferă cu abilitatea mamei de a se îngriji pe sine sau pe copil. Apare la 10-15% din totalul femeilor din populația generală. Atunci când nu este tratată se asociază cu alterarea stării de sănătate a mamei și cu restricție de creștere intrauterină. Cel mai frecvent se dezvoltă în primele 4 luni după naștere, dar poate apărea oricând pe parcursul primului an.
Femeile cu cel mai mare risc de a dezvolta depresie post-partum sunt cele care au un istoric personal de depresie, care au avut depresie post-partum la o naștere anterioară sau în timpul sarcinii.
Alți factori de risc sunt evenimentele stresante de viață sau cele cotidiene legate de îngrijirea copilului, lipsa suportului social, în special din partea partenerului, sarcina nedorită, nesiguranța financiară.
Semnele și simptomele sunt aceleași ca în depresia majoră: dispoziție tristă, plâns, lipsă de plăcere indiferent de context, insomnie, oboseală, perturbări de apetit, gânduri recurente de moarte. În mod specific sunt mai accentuate tristețea, anxietatea, disperarea. Mama are îngrijorări și obsesii privind sănătatea copilului, sentimente ambivalente sau chiar negative față de copil sau chiar gânduri intruzive de frică de a nu face rău copilului.
Depresia post-partum poate avea grade diferite de severitate. Inițierea precoce a tratamentului se asociază cu un prognostic mai bun. Incorect sau insuficient tratată, poate determina alterarea relației dintre mamă și bebeluș sau cu partenerul. De asemenea poate crește riscul de boală la mamă sau la bebeluș și poate afecta chiar și dezvoltarea socială sau școlară a copilului.
Pentru femeile cu simptome ușoare sau moderate se indică psihoterapia individuală sau de grup și psihoeducație privind afecțiunea. Aceste metode sunt foarte potrivite pentru mamele care alăptează.
Pentru cazurile moderate sau severe se recomandă farmacoterapie pentru 6-12 luni, iar la cazurile mai severe poate fi indicată internarea sau terapia electroconvulsivă, combinate cu psihoterapia.
Ca și concluzie, intervenția pentru tratarea depresiei post-partum este foarte importantă pentru că s-a dovedit că aceasta afectează negativ interacțiunea mamă-copil. Mamele cu depresie au mai des atitudini negative față de copil, îl percep mai solicitant, se implică cu dificultate în creșterea lui, pot fi mai retrase emoțional, mai triste. Este posibil să întrerupă mai repede alăptatul.
Copii mamelor cu depresie post-partum au mai frecvent probleme de comportament, întârziere în dezvoltarea cognitivă sau emoțională , retragere socială, instalare precoce a depresiei.
