ADHD la fete: de ce nu este diagnosticat

Fetele cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) se confruntă cu un paradox dureros: suferă de un deficit de atenție din partea celor care ar trebui să le observe – părinții, medicii și sistemul educațional. Această neglijare nu este doar o simplă omisiune, ci reflectă o discrepanță majoră între percepția clinică și realitatea epidemiologică a tulburării.

Raportul de 10 la 1: mit sau realitate?

„În practica clinică, raportul dintre băieți și fete cu ADHD este de 10 la 1”, explică dr. Joseph Biederman, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School și autor principal al unui studiu publicat în American Journal of Psychiatry. „În realitate, raportul este probabil de 2 la 1.”

Această diferență dramatică între statisticile clinice și prevalența reală semnalează o problemă sistemică: fetele cu ADHD rămân în mod frecvent nediagnosticate și, implicit, netratate. Conferința Institutului Național de Sănătate Mintală, din SUA, privind diferențele de gen în ADHD a concluzionat că rezultatele studiilor efectuate pe băieți nu pot fi aplicate automat fetelor, subliniind necesitatea urgentă a unei cercetări dedicate.

Un studiu de referință

Pentru a elucida această problemă, Biederman și echipa sa au realizat cel mai amplu studiu familial privind ADHD-ul la fete până în acel moment. Cercetarea a inclus 140 de paciente cu ADHD și 122 de subiecte de comparație fără tulburare, împreună cu 417, respectiv 369 de rude biologice de gradul întâi. Toate fetele cu ADHD îndeplineau criteriile diagnostice DSM-III-R complete la momentul evaluării clinice.

Participantele au fost identificate din listele de pacienți consecutivi ale clinicii de psihiatrie pediatrică de la Massachusetts General Hospital (63 de fete) și din bazele de date ale unei organizații specializată în sănătate mentală (77 de fete). Evaluările psihiatrice au utilizat interviuri structurate bazate pe DSM-III-R, completate cu întrebări pentru diagnosticele DSM-IV.

Transmiterea familială: dovezi concrete

Rezultatele studiului au fost concludente: rata ADHD-ului conform DSM-III-R a fost de cinci ori mai mare printre rudele fetelor cu ADHD (21%) comparativ cu rudele grupului de control (4%). Pentru criteriile DSM-IV, diferența a rămas semnificativă statistic: 24% față de 7%.

Cercetarea a testat ipoteza „dozei familiale” – teoria conform căreia fetele ar necesita mai mulți factori de risc familiali pentru a dezvolta ADHD decât băieții. Această ipoteză, dacă ar fi fost confirmată, ar fi explicat prevalența mai scăzută aparentă a tulburării la fete. Însă datele au infirmat-o categoric: rudele fetelor cu ADHD nu au prezentat rate mai mari ale tulburării decât rudele băieților cu ADHD. Aceasta sugerează că diferența de prevalență între sexe nu poate fi atribuită unui model de transmitere familială diferit.

„Am constatat că ADHD-ul se transmite cu aceeași ușurință prin familiile fetelor și băieților afectați”, precizează Biederman, „demonstrând că au același tip de boală și aceiași factori de risc.”

Două subtipuri familiale

Un aspect deosebit de interesant al cercetării privește tulburarea de conduită. Rudele fetelor cu ADHD au prezentat un risc mai scăzut pentru tulburarea de conduită comparativ cu rudele băieților cu ADHD, similar cu fetele însele, care suferă mai rar de această comorbiditate.

Această constatare susține existența a două subtipuri familiale de ADHD: unul predominant masculin, asociat cu tulburarea de conduită, și altul cu un raport echilibrat între sexe, care nu prezintă această asociere. Datele sugerează că fetele cu ADHD aparțin în principal celui de-al doilea subtip, ceea ce ar putea explica parțial de ce sunt mai puțin observate – simptomele lor nu corespund stereotipului „copilului hiperactiv și agresiv”.

Comorbidități și implicații

Studiul a relevat, de asemenea, că rudele fetelor cu ADHD prezintă riscuri semnificativ crescute pentru tulburări afective, antisociale, de anxietate și de consum de substanțe – un profil similar cu cel observat în familiile băieților cu ADHD. Această similaritate în agregarea familială întărește validitatea diagnosticului la fete și sugerează mecanisme etiologice comune.

Necesitatea unei schimbări de perspectivă

Autorii studiului subliniază că fetele cu ADHD au fost istoric subtratate și încurajează continuarea cercetării în acest domeniu. Implicațiile practice sunt clare: profesioniștii din sănătate și educație trebuie să fie mai atenți la simptomele ADHD-ului la fete, care pot diferi în prezentare față de băieți, chiar dacă mecanismele fundamentale ale tulburării sunt similare.

Recunoașterea acestei realități ascunse este primul pas către asigurarea că fetele cu ADHD primesc diagnosticul și tratamentul de care au nevoie, la fel ca băieții.