Ce sunt tantrumurile și cum le controlăm
Un tantrum reprezintă o izbucnire emoțională, de obicei apărută în situații de disconfort emoțional. Aceasta este caracterizată prin încăpățânare, plâns, țipete, violență, sfidare, agresivitate verbală, rezistență la încercările de aplanare și, în unele cazuri cu loviri și alte comportamente fizic violente.
Părinții pot pierde controlul asupra copilului, care nu poate sta liniștit; chiar dacă obține ce își dorește, tot nu se poate calma.
Strategiile de conectare au câteva etape:
1) transmite liniște, în special prin limbajul corpului (ca să-l ajuți și pe el să se liniștească) – poți să-l atingi, să-l mângâi, să-l ții de mână, să-l iei în brațe. Transmite-i că nu ești o amenințare, plasându-te mai jos de ochii copilului și într-o poziție relaxată;
2) validează-l pe copil – chiar dacă nu suntem de acord cu comportamentul copilului, este important să-i transmitem că îl ascultăm, că îl înțelegem, că îl acceptăm ca persoană și că suntem alături de el în acea furtună emoțională; adică să încercăm să-i înțelegem punctul de vedere și starea interioară. Astfel ei se simt iubiți, înțeleși, încep să se liniștească și pot lua decizii mai bune sau sunt mai dispuși să ne asculte lecțiile. Validarea nu înseamnă că aprobam comportamentul copilului.
3) taci și ascultă-l – majoritatea părinților vorbesc prea mult când vor să disciplineze; este ineficient sau chiar agravează starea copilului, care trăiește o emoție puternică și de aceea nu este capabil în acele momente să raționeze. Ascultă-l atent când povestește întâmplarea și încearcă să înțelegi comportamentul și să identifici stările lui emoționale. Evită să îl contrazici, să îi ții o prelegere, să te aperi sau să îi spui să nu se simtă așa;
4) reflectă ceea ce auzi – adică repeți ceea ce ai auzit de la el, având grijă la cuvintele folosite; scopul este să asiguri copilul că l-ai înțeles și astfel să-i alini emoțiile puternice, iar el va putea raționa din nou;
5) redirecționează:
- descrie situația creată – copilul va putea să tragă singur concluziile că a greșit, pentru că știe deja diferența dintre bine și rău;
- implică-ți copilul în procesul disciplinar – în modul clasic de educație părinții țin prelegeri, iar copilul de obicei ignoră ceea ce aude; atunci însă când copiii sunt implicați în procesul disciplinar (adică este un dialog), ei se simt mai respectați, acceptă mai ușor ideea promovată de părinți, cooperează la găsirea unei soluții. El va gândi mai profund la propriile acțiuni, va conecta rețele neuronale mai complexe, își va dezvolta capacitatea de a se pune în alte situații. În plus, pot găsi soluții excelente la care nu te-ai gândit și chiar sunt mai dispuși pentru compromis.
- în loc de „nu” răspicat folosește un „da” cu condiție – refuzul activează fuga sau lupta, pe când formularea pozitivă, chiar dacă este tot restrictivă, activează circuitele de implicare socială. În plus se dezvoltă capacitatea de negociere a copilului și de gândire complexă
- evidențiază aspectele pozitive – în loc să ne axăm pe ceea ce nu ne dorim, subliniem ce ne dorim de la copil, surprindeți-vă copilul când face ceva bine și lăudați-l. Asta va încuraja repetarea acestor comportamente
- folosește creativitatea când disciplinezi – dacă părintele reușește să fie flexibil în reacție, atunci el își va folosi cortexul prefrontal, fapt ce predispune la empatie și la a se calma; și este nevoie de abordări creative mai ales în situații dificile. De exemplu umorul alungă tristețea mai ales la copiii mici, transmite absența amenințării și conduce la activarea circuitelor neuronale sociale
- explică-i copilului că nu trebuie să se blocheze într-o situație negativă, își poate folosi mintea pentru a schimba ceea ce simte și cum se comportă. Atunci când li se prezintă copiilor strategii de a plasa situația în perspectivă, de a-și gestiona emoțiile și dorințele de moment, ei reușesc mult mai bine să dea dovada de autocontrol. Pentru copii este bine nu doar să experimenteze emoțiile, ci și să le observe, să fie martorii emoțiilor lor; cu alte cuvinte să fie și actori și regizori. Astfel preiau controlul reacțiilor pe care le au în situațiile cu care se confruntă, nu rămân blocați într-o experiență, pot fi și observatori și agenți ai schimbării.
Aceste recomandări se bazează pe cele mai noi descoperiri în neuroștiințe. Funcționează dacă le aplici cu consecvență. Dacă îți este greu și nu obții rezultatele scontate, apelează la un specialist – la un psihoterapeut cu experiență.
Agresivitatea la copii: metode de abordare non violente
Iată cele mai eficace metode de abordare a comportamentelor agresive la copii, care sunt și non-violente
- Metodele de relaxare, însoțite și de imagerie ghidată
Prin ele îi oferim copilului o cale alternativă de detensionare. Se folosesc reprezentări sub formă de imagini, incluse în niște povești; astfel se îmbunătățește atenția selectivă, scade neliniștea motorie, tensiunea și încordarea. - Învățarea copilului să diferențieze reacțiile și să o aleagă pe cea mai adecvată situației
- Antrenarea capacității de autocontrol, rezultand abilitatea de a manipula mai bine impulsurile agresive în situații de conflict
- Dezoltarea empatiei – ce include compasiunea pentru ceilalți și înțelegerea perspectivei celuilalt. Poate fi exersată prin jocuri de rol și prin implicarea părinților.
- Reducerea agresivității la copii se poate realiza doar dacă se modifică condițiile familiale:
- îmbunătățirea calității atenției pe care părinții o acordă copilului cu comportament agresiv
- îmbunătățirea relației părinte – copil prin introducerea unui „timp special de joaca”, în care copilul hotărăște cum se va desfășura jocul
- învățarea părintelui să acorde diferențiat atenție comportamentelor dorite și să nu întărească comportamentul agresiv.
Rolul părintelui în fața agresivității copilului este să se conecteze cu acesta – prin sprijin, ascultare, alinare empatică; conectarea în aceste momente ajută la o stare de calm a copilului, astfel încât el devine mai receptiv la ceea ce vrem noi să-i transmitem, începe să-și recapete controlul asupra propriilor emoții și al propriului corp.
Transmiterea faptului ca îl iubim, chiar dacă nu suntem de acord cu comportamentul agresiv ajută la dezvoltarea creierului: se consolidează fibrele neuronale dintre creierul superior care va controla mai eficient impulsurile creierului inferior, mai primitiv.
Conectarea aprofundează relația părinte – copil: când părintele reușește să se conecteze cu un copil agresiv, furios, îi transmite cât de mult prețuiește relația cu el.
Este în continuare necesar să stabilim limite, dar primul obiectiv al nostru este să îl ajutăm să se liniștească ca să își poată recăpăta controlul.
6. Cercetările au evidențiat faptul că foarte mulți copii care au comportamente agresive, opoziționiști, par să fie mai puțin impresionați de lauda socială și de atenția care li se dă de către părinți; ei răspund favorabil la întăriri mai puternice – cum ar fi un sistem de jetoane și puncte (la copii peste 4 ani).
Acum că ți-am explicat de ce apare un comportament agresiv la copii, cum se manifestă și ce poti sa faci în fața unui astfel de comportament, nu mai ai nici o scuză să nu implementezi măcar unele dintre solutii, care ți se par mai potrivite.
Dacă simți că ți-e greu, apelează la un specialist – un psiholog, psihiatru sau psihoterapeut cu experiență în terapia copiilor și adolescenților.
Cauzele agresivității la copii
În majoritatea cazurilor, agresivitatea copiilor are fundamente psihologice clare și poate fi definită în baza câtorva principii clare.
Întăririle pozitive presupun atingerea unui scop folosind un comportament agresiv, Mai exact prin agresivitate copilul obține ce își dorește, un obiect, atenția părinților, își impune punctul de vedere.
Întăririle pozitive pot veni din partea grupului de copii în care agresivitatea este percepută pozitiv, admirată sau privilegiată. De cele mai multe ori recunoașterea socială din partea grupului de copii de aceeași vârstă are un impact mai mare decât pedepsele profesorilor sau ale părinților.
Comportamentul agresiv al unui copil furios poate fi întărit pozitiv prin manifestarea durerii sau suferinței de către victimă, așa cum se întâmplă în bulling.
Întăririle negative presupun reducerea sau depășirea unei situații amenințătoare sau neplăcute prin intermediul comportamentului agresiv. De exemplu încheierea unui conflict real sau imaginar prin ripostare, lovirea copilului care l-a atacat; reducerea tensiunii, a durerii sau a teamei printr-o izbucnire de furie cu țipete, distrugere de obiecte. Uneori copilul scapă astfel și de sarcini.
Tolerarea: profesorii, părinții și alți adulți observă comportamentul agresiv fără a lua măsuri. Acest lucru întărește agresivitatea deoarece atitudinea tolerantă este un acord tăcut față de ea, copilul se simte stăpân pe situație sau asupra altora și lipsesc consecințele negative ale comportamentului agresiv.
Motivele pentru care adulții adoptă o atitudine tolerantă sunt diverse: se simt suprasolicitați, neputincioși, se bucură pe ascuns de această atitudine agresivă, aprobă violența în general sau sunt dezinteresați și iresponsabili.
Ignorarea: copilul nu-și atinge scopul prin intermediul comportamentului agresiv, astfel agresivitatea nu are nici un efect, copilul nu obtine ce își dorea. Adultul nu se mai lasă provocat de comportamentul copilului și acesta se reduce.
Dar atentie, pentru că ignorarea să aiba succes, este important ca acest comportament agresiv să nu fie atât de sever încât să impună stabilirea obligatorie a unor limite sau atitudini ferme. Dacă adultul îl ignoră, iar copilul manifestă o agresivitate mai severă, ignorarea din nou ar putea fi privită de către copil ca si toleranță, ducând la întărirea comportamentului agresiv.
Învatare prin modelare: prin comportamentele observate la adulți sau la copiii de aceeași vârstă.
Dacă dezvoltarea comportamentului agresiv debutează la o vârstă timpurie, există o foarte mare probabilitate ca aceasta să se prelungească până la maturitate.
Comportamentul agresiv la copii
Agresivitatea nu apare întâmplător la copii, ci este un răspuns specific determinat de: predispoziția copilului de a reacționa într-un anumit fel, de stilul de învățare din cadrul familiei și de consecințele care apar în situațiile de comportament agresiv ale acestuia.
Motivele comportamentului agresiv la copii pot fi diverse:
- un mod de a face față la situații familiale/școlare tensionate
- o formă inadecvată de stabilire a relației cu o persoană
- o modalitate de a atrage atenția
- impunerea egoistă a propriilor dorințe și necesități
- ca și provocare
- din neajutorare; frică
- o modalitate de a-și câștiga o identitate proprie, o conștiință de sine
Comportamentul agresiv duce la deficiențe la nivelul strategiilor de rezolvare pașnică a situațiilor conflictuale. Frecvent agresitatea la un copil este semnul unei probleme in mediul social.
Formele de comportament agresiv depind de varsta copilului: uneori se observă forme de manifestare a furiei din perioada de sugar, când, după vârsta de 6 luni, pot avea o furie directionată, ca și manifestare emoțională; în copilăria mică, la 2-3 ani, apar izbucniri de furie și agresivitate împotriva adulților și copiilor de aceeași vârstă.
Frecvența cea mai mare este la preșcolari și școlari – băieții preferă agresivitatea fizică, iar fetele formele de agresivitate indirectă. Cele mai grave forme se manifestă în adolescență și la adultul tânăr – din cauza dezvoltării forței fizice; se poate ajunge la răniri grave, chiar decese, cei de aceeași vârstă pot participa la acte de violență colective. Unii adolescenți pot deveni agresivi cu părinții sau profesorii.
Dezvoltarea timpurie a comportamentelor agresive poate fi determinată de factori biologici sau genetici, iar în cazul celor apărute mai tarziu sunt implicați mai degrabă factorii psihosociali.
- factorii biologici, adică aspectele genetice si fiziologice cuprind:
- diferențele de sex – fetele sunt capabile de o reglare emotională mai bună și preferă alte forme de manifestare, nu fizică; agresivitatea este motivată emoțional, din cauza pierderii autocontrolului. La băieți agresivitatea este instrumentată cu scopuri egoiste, tendințele de dominare în grup sunt puternice, iar abilitățile sociale sunt limitate
- riscuri pre- si perinatale, cum ar fi tulburările funcționale neurologice, complicații în sarcină sau la naștere
- factorii psihici, adică aspectele cognitive și emoționale cuprind:
- temperamentul dificil
- reglarea emotională deficitară – emoțiile necontrolate îi impiedică pe copii să elaboreze strategii adecvate de rezolvare a problemelor
- prelucrare distorsionată a informațiilor social-cognitive – copilul reacționează printr-un comportament defensiv deoarece are sentimentul că este amenințat; asta va atrage sancțiuni, pedepse sau respingere socială; copilul nu realizează că amenințările sunt sancțiuni pentru faptele sale anterioare din cauza percepției eronate; în plus acești copii sunt și impulsivi, în situații de conflict ei nu mai prelucrează informațiile, nu evaluează alternativele și nu prevăd consecințele comportamentului agresiv.
- empatie insuficientă – copiii agresivi nu țin cont de perspectiva victimei, nu se gândesc că aceasta suferă din cauza comportamentului lor; ei își evaluează comportamentul agresiv ca fiind eficient; evaluările lor distorsionate provin din experiențele negative timpurii
- factorii sociali, adică aspectele familiale și de mediu cuprind:
- comportamente de educare inadecvate: în familie regulile nu sunt enunțate si nu sunt respectate; părinții nu stiu nimic despre preocupările copilului lor; părinții nu acordă laude copilului sau nu le acordă cosecvent; în familie nu se discută și nu se soluționează problemele
- supraveghere deficitară din partea părinților – părinții nu sunt interesați sau prea puțin de ce face copilul in timpul zilei, sau dacă o fac, este sub formă de ceartă, pedeapsă , critici, cicăleli (dau feed-back negativ)
- competențe educaționale deficitare ale părinților – căci părinții ar trebui să ofere copilului un model comportamental pozitiv, reguli și înțelegeri clare aplicate consecvent, astfel încât copilul să îți poată regla singur comportamentul
- acceptare și suport emoțional insuficient acordat copilului – s-a demonstrat că interacțiunea negativă mamă – copil duce la un comportament agresiv mai intens, de mai lungă durată și mai frecvent;
- practici de educare negative, respectiv conflictele părinte – copil (lovirea copilului, manifestarea în mod direct a aversiunii față de el)
- caracteristici ale părinților și stres familial – sănătatea fizică și psihică a părinților, armonia în cuplu, stresul familial, experiențele stresante de viață marchează dezvoltarea copilului; un nivel de stres familial ridicat, care se menține pe o perioadă mare de timp este definitorie pentru dezvoltarea comportamentului agresiv la băieți cu vârste între 4 – 9 ani. Stresul familial se referă la: depresia mamei, sprijin insuficient în cadrul cuplului, conflicte de cuplu și violența în familie. Mai ales sub 6 ani divorțul părinților crește riscul dezvoltării comportamentului agresiv
- abuzul fizic
- respingere socială din partea celor de aceeași vârstă
În concluzie comportamentul agresiv la copii este un fenomen complex, cu mulți factori implicați, în care părintele joacă un rol primordial – atât în dezvoltarea acestui tipar de comportament, cât și în posibilitatea reducerii și eliminării lui.
Minutul Psi: anxietatea la copii (3)
Atunci când copiii sunt anxioși, există 3 moduri în care simt efectele acesteia.
În primul rând, anxietatea este resimțită la nivelul gândurilor, și anume gânduri centrate pe un anume tip de pericol sau amenințare. De exemplu, pot fi îngrijorați de faptul că se vor răni, că cineva apropiat lor se poate imbolnăvi sau că se va râde de el.
În al doilea rând, anxietatea este resimțită fizic la nivelul corpului, care devine mai încordat. Cercetătorii numesc această reacție drept reacție de atac, fugă sau înghețare, pentru că scopul ei este de a proteja persoana de pericol, pregătind-o să înfrunte, să fugă de pericol sau să rămână complet nemișcată până trece pericolul.
Această reacție a organismului include modificări diverse: ritm crescut al bătăilor inimii, al respirației, transpirație abundentă, greață, amorțire sau furnicături la mâini sau picioare.
Din acest motiv, atunci când sunt cuprinși de îngrijorare, copiii anxioși pot acuza dureri abdominale, dureri de cap, greață, vomă, diaree sau oboseală accentuată.
În cel de-al treilea mod anxietatea afectează comportamentul copiilor. Ei tind să devină neliniștiți, să umble de colo – colo, să plângă, să se ascundă după părinți sau să tremure.
În plus, anxietatea este însoțită adesea de evitare, în diverse forme. Poate fi un comportament evitant evident (de exemplu refuză să se ducă în camera lui pe întuneric) sau mai subtil: nu iese afară în compania celorlalți copiii pentru că temele îi iau mult timp.
Intensitatea anxietății variază de la copil la copil. Uneori le este teamă doar de 1-2 lucruri. De exemplu, este încrezător în sine, sociabil, dar îi este teamă să doarmă cu lumina stinsă. La capătul celălalt al spectrului sunt copiii care sunt temători în multe domenii de viață și pot părea tot timpul iritați sau sensibili.
Pornind de la nenumărate cercetări, s-a ajuns la concluzia că anxietatea copiilor este întreținută de o serie de factori.
Aceștia includ modul de gândire al copilului. Copiii anxioși percep lumea ca fiind în general periculoasă, modul în care copilul își gestionează temerile – copiii anxioși tind să evite situațiile care le produc teamă și respectiv felul în care părinții interacționează cu copilul lor – mulți părinți ajung să ia asupra lor problema copilului lor anxios.
Toți acești factori pot fi schimbați sau ameliorați prin lucru acasă cu copilul sau cu ajutorul specialiștilor, psihoterapeut sau psihiatru pentru copii.
Deci vestea bună e că aproape întotdeauna se poate interveni pentru a îndrepta lucrurile. Așa că, dacă ești părinte al unui copil cu anxietate, nu te îngrijora!
Mai degrabă informează-te corect și apelează la ajutor specializat în terapia copiilor și adolescenților.
Cum afectează anxietatea copiii
Teama este o parte normală și naturală a vieții. Este urmarea evoluției Tulburările anxioase sunt problemele psihice cel mai des întâlnite la copii și adolescenți. Aproximativ 1:10 copii îndeplinesc criteriile unei astfel de tulburări.
Este interesant de menționat că, deși anxietatea este atât de des întâlnită în realitate, ea nu este motivul cel mai des întâlnit pentru care părinții apelează la psiholog sau psihiatru.
Mai frecvent, la specialiști ajung copiii cu probleme de comportament, agresivitate, de atenție , de alimentație sau cu tendințe suicidare. Explicația poate fi că majoritatea părinților unui copil anxios nu se gândesc să își ducă copilul la un specialist pentru a fi ajutați.
Poate pentru că se gândesc că este o parte a personalității copillui și nu se poate face nimic. Sau poate că anxietatea copilului nu îi afectează pe părinți sau pe profesori la fel ca celelalte motive menționate anterior și nu realizează consecințele reale asupra copilului.
Deși anxietatea nu are un impact atât de dramatic asupra vieții copiilor precum delicvența sau consumul de droguri, totuși problemele legate de anxietate pot afecta destul de puternic viața copiilor.
Copiii anxioși tind să aibă mai puțini prieteni decât alții de vârsta lor. Deoarece mulți dintre ei sunt timizi, aceștia întâmpină dificultăți în interacțiunea cu copii necunoscuți sau când vor să intre într-un grup. De aceea ei au de obicei un număr limitat de prieteni.
În consecință, lipsa prietenilor poate avea un impact important mai târziu în viață, accentuându-le singurătatea și scăzând șansele formării unei rețele de suport social.
Anxietatea poate afecta și performanțele școlare ale copilului. Mulți copii cu probleme de anxietate au performanțe foarte bune la școală datorită perfecționismului și conștiinciozității care îi determină să depună mai mult efort, dar ei ar putea avea performanțe și mai bune și cu eforturi mai mici.
Copiii care se îngrijorează mult întârzie cu rezolvarea temelor, au dificultăți cu lecțiile nu pentru că sunt incapabili, ci din lipsă de încredere în capacitățile lor. La școală sunt mai puțin atenți sau, dacă la ore se descurcă bine, pot eșua în situații de examen pentru că îngrijorarea îi împiedică să se concentreze.
Cercetările arată că pe termen lung acești copii timizi au opțiuni și oportunități mai restrânse în ceea ce privește cariera; inclusiv nu pot avea anumite meserii din cauza reținerii de a vorbi în fața altora.
Deși mulți copii cu anxietate se vor schimba pe măsură ce cresc și se maturizează și s-ar putea să devină adulți încrezători în sine și sociabili, totuși unii dintre ei vor deveni adulți anxioși.
Tulburările anxioase la vârsta adultă pot da naștere la dificultăți serioase în viață. Acești adulți sunt mai predispuși la consumul abuziv de alcool sau droguri, la absenteism sau șomaj, la boli somatice, la depresie sau chiar suicid.
În concluzie este recomandabil ca părinții să intervină cât mai precoce dacă observă dificultăți la copil, înainte ca problemele să devină mai serioase.
Anxietatea la copii
Frica este o parte normală și naturală a vieții. Este urmarea evoluției noastre ca specie. Diferite temeri apar în anumite momente ale vieții noastre.
Vârsta exactă și intensitatea fricii variază ușor de la copil la copil, însă toți trec prin aceste temeri care în majoritatea lor apar la vârste similare. Teama de străini și teama de a fi separat de persoana de îngrijire apar la copii în jurul vârstei de 9 luni. Pe măsură ce copiii cresc încep să manifeste alte frici naturale. Teama de animale – ex. câini, insecte – teama de întuneric, de apă sau de supranatural (ex. fantome, monștrii) apar adesea la copiii mici sau un pic mai mari.
După 3 ani copiii încep să devină mai conștienți de ei înșiși și dezvoltă treptat o dorință puternică de a se integra în grupul celorlalți. Aceste preocupări cresc în intensitate pe parcursul anilor următori și ajung la apogeu la adolescență, atunci când modul cum arată și ceea ce cred alți copii despre ei devin cele mai importante lucruri din lume. Odată cu această etapă pot apare temeri că nu sunt acceptați sau că sunt respinși de grupul de semeni.
Când devine anxietatea o problemă? Cum îți dai seama că teama copilului este ”anormală”? Nu există ”temeri anormale”. Toate temerile sunt normale – dar unele sunt mai intense decât celelalte. Deci copiii cu probleme de anxietate au temeri care au devenit mai exagerate și mai intruzive decât cele ale altor copii.
Altfel spus, frica copilului meu interferă cu viața sa, îi cauzează dificultăți? Aceste dificultăți pot fi foarte variate – să îi genereze supărare și neplăcere, îl pot împiedica să se bucure de lucrurile care îi plac, îi afectează performanțele școlare sau sportive, îl fac să evite anumite locuri, situații sau persoane.
În concluzie, dacă anxietatea copilului tău îi afectează viața în mod neplăcut, atunci este cazul să te gândești cum să îl ajuți să o controleze. Dacă o poți face chiar tu sau e nevoie să apelezi la un specialist, decizi în funcție de echilibrul dintre nivelul la care este afectat copilul de anxietate și gradul de efort pe care tu, copilul și restul familiei sunteți dispuși să îl depuneți pentru a elimina frica respectivă. Decizia trebuie luată atât de tine, cât și de copil.
Dacă simți că nu te descurci pe cât ai vrea de bine ca să-l ajuți, nu uita – poți oricând să apelezi la un specialist: la un psihoterapeut sau un psihiatru pentru copii și adolescenți.
Relații de calitate, în adolescență
În cadrul unui studiu oameni aflați pe patul de moarte au fost intrebati care este cel mai mare regret din viața lor. Pentru cei mai mulți, a fost faptul ca nu au petrecut mai mult timp cu cei dragi.
Asadar, pentru noi oamenii, relatiile sunt intr-adevar foarte importante. De calitatea lor depinde atât fericirea noastra, cât si sentimentul de viata implinita.
O relatie de calitate nu se intampla, pur si simplu, ci trebuie intretinuta de cei implicati.
Cum anume? Prin acordarea unor lucruri care conteaza pentru celalalt, fie iubit/iubita, fiu/fiica, prieten, sora/frate. Pentru multi dintre noi aceste lucruri importante includ: sa ne respectam angajamentele si promisiunile, sa facem mici gesturi de bunatate, sa fim loiali chiar si cand celalalt nu e de fata, inclusiv in mediul on-line. Asta presupune sa tinem secretele, sa evitam barfa, sa luam apararea celuilalt.
De asemenea să ascultăm cand celalalt are nevoie sa se descarce, sa spunem cand ne pare rau, sa stabilim asteptari clare inca de la inceputul unei relatii, inclusiv de serviciu.
Iata cateva idei de a imbunatati calitatea relatiilor tale:
- Data viitoare cand iesi cu prietenii tai in oras, spune-le parintilor sincer la ce ora te intorci si tine-te de cuvant. Vor aprecia mult asta
- Saptamana asta cumpara un sandvici pentru o persoana care nu-si permite unul
- Incearca pentru o saptamana sa spui doar lucruri pozitive in mediul on-line
- Acorda timp unui membru al familiei ca sa-l asculti mai mult – poate o bunica, un frate, mama sau tata
- Daca ai neintelegeri cu cineva, ia initiatia de a clarifica asteptarile
Iti urez sa ai parte de relatii minunate!
Pe curand!
Minutul-Psi: planificarea eficientă a vieții
Continuăm seria de sugestii pentru o planificare eficientă a vieții, cu informatii practice care sa te să atingi succesul.
- Redu lucrurile importante și urgente facandu-le mai din timp, astfel incat sa nu mai fie o presiune si sa-ti reduci stresul
- Spune mai des „nu” activitatilor care nu sunt importante, dar se prezinta ca fiind urgente. Nu te mai lasa intrerupt, caci incercand sa-i multumesti pe toti nu faci decat sa ramai tu dezamagit si sa nu mai ai timp pt lucrurile importante din viata ta
- Scade cat poti de mult activitatile care nu sunt nici importante nici urgente, chiar daca ele sunt placute si par sa te de-streseze. Relaxarea va veni cand vezi ca in urma ta ramane ceva.
Iata ce instrumente te pot ajuta sa ramai focusat pe ce este important:
- foloseste o aplicatie de planificare sau un calendar, o agenda – acolo poti trece doar ce este important de facut, sa te ajute sa nu le uiti si sa le faci la timp, pentru a putea sa te bucuri apoi de timpul liber ramas
- foarte important: planifica-ti activitatile saptamanal, nu zilnic, nu lunar; saptamana este intervalul de timp optim. Trece intai cele mai importante sarcini ale saptamanii – astea le afli gandindu-te la rolurile tale, de prieten, elev, fiu-fiica, coechipier etc. Apoi rezerva-ti suficient timp in calendar pt ele. Abia la sfarsit poti planifica si alte lucuri mai marunte, sarcini zilnice.
Bine-nteles ca programul acesta trebuie reajustat, poate zilnic. Chiar daca nu reusesti sa faci tot ce ti-ai propus, faptul ca ai facut o planificare te ve ajuta sa nu-ti scape din vedere ce este cel mai important pt tine. Nu uita: timpul nu se poate recicla, ai grija pe ce il consumi!
Stiu ca nu e asa de simplu sa te mentii focusat pe indeplinirea lucurilor pe care tu le vrei. Trebuie sa faci fata presiunii celor din jur, iar asta poate fi foarte dificil. Uneori pentru asta esti chiar nevoit sa iesi dintr-un grup sau o gasca. Ai nevoie de mult curaj sa iesi din zona de confort si sa incerci lucuri dificile, emotional vorbind. In schimb insa, vei avea sansa sa progresezi, sa te dezvolti.
Cand frica de necunoscut ne copleseste, o lasam sa decida viitorul nostru. Dar daca o infrutam, vom fi cu siguranta mai fericiti si increzatori.
In concluzie, pentru a pune prioritatile pe primul loc este nevoie de auto-disciplina – pentru gestionarea corecta a timpului, pentru ca sa-ti infrunti temerile, pentru a fi puternic sa faci fata presiunii din exterior. Diferenta intre oamenii de succes si ceilalti este ca primii sunt dispusi sa faca lucruri pe care ceilalti nu doresc sa le faca.
Inchei, ca de obicei, cu cateva idei care te vor ajuta sa te antrenezi pentru a 3-a atitudine de succes, aceea de a acorda intaietate lucrurilor importante:
- Instaleaza-ti pe telefon o aplicatie de planificare a activitatilor si foloseste-o macar 30 zile
- Gaseste ce activitati faci si iti mananca cel mai mult timp. Poate Instagram, jocurile etc.
- Cand ai un test anuntat invata din timp pentru el
- Scrie-ti cele mai importante 5-7 activitati ale saptamanii care urmeaza si fa-le loc in calendar
- Identifica o frica care te impiedica sa realizezi ce-ti propui. Confrunta-te cu ea
Puterea de a spune „nu”
Atitudinea numărul 3 pentru o viață de succes (în adolescență și pe viitor) presupune să acorzi importanță și să acționezi asupra lucrurilor care sunt cu adevărat valoroase pentru tine.
Iar asta presupune de multe ori să spui “Nu” lucrurilor care nu sunt cu adevărat importante pe termen lung, dar pot fi atrăgătoare pe moment. Nu este doar o metodă eficientă de gestionare a timpului, ci și o atitudine care te va face puternic în momente dificile.
Dacă data trecută am vorbit despre a-ți seta singur destinația și a-ți scrie singur traseul, azi este vorba despre cum faci ca să ajungi la destinație astfel încât obstacolele să nu te deturneze.
Pentru asta o să precizez 2 noțiuni :
- important presupune activitățile care contribuie la atingerea destinației tale, prioritățile tale
- urgent presupune acțiunile care trebuie făcute cât mai repede care au atenția imediată
Foarte mulți oameni ajung să nu mai aibă timp pentru lucrurile importante, pentru că fac prea multe lucruri urgente, sau pierd timp cu ceea ce nu este, de fapt, important.
Există o schemă care explică aceste aspecte și pe care o găsești explicată în videoclipul de mai jos.
Când te afli în prima zonă, a lucrurilor importante și urgente, acționezi sub presiune, sub stres și te poate duce la epuizare. Se ajunge aici pentru că amâni lucrurile până devin urgențe, și chiar dacă reușești să le faci pe toate, ele nu vor fi de calitate.
Exemplu: învățatul în ultima seară înainte de examen, amânarea scrierii unui proiect până în ultima zi, neplata la timp a facturilor la Net, mergi cu bicicleta dar nu o întreții etc.
Persoanele care acționează în zona 3 spun mereu „ da” , încearcă să-i mulțumească pe ceilați ajung să „rezolve” multe urgențe, dar fără să facă ceva cu adevărat important pentru ei.
Deși aceste acțiuni urgente par importante, gândește-te puțin pentru cine le faci sau dacă te ajută cu ceva.
Ți-e frică să nu ratezi ceva? Te gândești mereu că toți celalți se distrează fără tine și încerci să te implici în orice? Faci ceva că așa vor prietenii tăi ca să devii mai popular și să ieși în evidență? Dacă ai răspuns cu “ DA” la aceste întrebări înseamnă că aici te situezi tu.
Partea proastă e că atunci când ajungi să rezolvi doar „urgențe” nu mai ai timp pentru ceea ce este cu adevărat important pentru viața ta. Poți ajunge să devii unealta celorlalți, în orice caz nu un lider.
În zona 4 sunt activitățile care nu sunt nici importante nici urgente. Aici pierzi timpul făcând lucruri în exces – prea multe filme, rețele de socializare, jocuri , dormit, mers la shopping, machiat. ș.a. Dacă ești în această zonă manifești o lipsă de responsabilitate, îți ratezi angajamentele personale, și viața adevărată.
Am lăsat la sfârșit zona 2 , care este alcătuită din lucruri importante., dar nu urgente- exemplu, prieteniile, exercițiile fizice, relaxarea, planificarea, efectuarea sarcinilor la timp. Aceasta este zona excelenței.
Dar pentru că aici nu sunt activități urgente există tendința să le amâni.
Îți dorești un job pe vară, dar nu cauți nimic din timp și atunci nu vei găsi ce-ți dorești , ci ce rămâne.
Atunci când ești în zona 2 te obișnuiești să-ți planifici lucrurile importante și îți stabilești prioritățile. Asta te ajută să nu ajungi la epuizare, ai lucrurile sub control și faci treabă de calitate. Acorzi un timp pentru prietenii și familia ta. De asemenea începi să spui „NU” la tentații, să te opui presiunii din partea celorlalți.
Când ești în zona 2 ai mai mult control asupra vieții tale, ești mai echilibrat și poți face performanță.