Arhivă etichetă agresivitate copii

deEchipa FunPsi Club

Cauzele agresivității la copii

În majoritatea cazurilor, agresivitatea copiilor are fundamente psihologice clare și poate fi definită în baza câtorva principii clare.

Întăririle pozitive presupun atingerea unui scop folosind un comportament agresiv, Mai exact prin agresivitate copilul obține ce își dorește, un obiect, atenția părinților, își impune punctul de vedere.

Întăririle pozitive pot veni din partea grupului de copii în care agresivitatea este percepută pozitiv, admirată sau privilegiată. De cele mai multe ori recunoașterea socială din partea grupului de copii de aceeași vârstă are un impact mai mare decât pedepsele profesorilor sau ale părinților.

Comportamentul agresiv al unui copil furios poate fi întărit pozitiv prin manifestarea durerii sau suferinței de către victimă, așa cum se întâmplă în bulling.

Întăririle negative presupun reducerea sau depășirea unei situații amenințătoare sau neplăcute prin intermediul comportamentului agresiv. De exemplu încheierea unui conflict real sau imaginar prin ripostare, lovirea copilului care l-a atacat; reducerea tensiunii, a durerii sau a teamei printr-o izbucnire de furie cu țipete, distrugere de obiecte. Uneori copilul scapă astfel și de sarcini.

Tolerarea: profesorii, părinții și alți adulți observă comportamentul agresiv fără a lua măsuri. Acest lucru întărește agresivitatea deoarece atitudinea tolerantă este un acord tăcut față de ea, copilul se simte stăpân pe situație sau asupra altora și lipsesc consecințele negative ale comportamentului agresiv.

Motivele pentru care adulții adoptă o atitudine tolerantă sunt diverse: se simt suprasolicitați, neputincioși, se bucură pe ascuns de această atitudine agresivă, aprobă violența în general sau sunt dezinteresați și iresponsabili.

Ignorarea: copilul nu-și atinge scopul prin intermediul comportamentului agresiv, astfel agresivitatea nu are nici un efect, copilul nu obtine ce își dorea. Adultul nu se mai lasă provocat de comportamentul copilului și acesta se reduce.

Dar atentie, pentru că ignorarea să aiba succes, este important ca acest comportament agresiv să nu fie atât de sever încât să impună stabilirea obligatorie a unor limite sau atitudini ferme. Dacă adultul îl ignoră, iar copilul manifestă o agresivitate mai severă, ignorarea din nou ar putea fi privită de către copil ca si toleranță, ducând la întărirea comportamentului agresiv.

Învatare prin modelare: prin comportamentele observate la adulți sau la copiii de aceeași vârstă.

Dacă dezvoltarea comportamentului agresiv debutează la o vârstă timpurie, există o foarte mare probabilitate ca aceasta să se prelungească până la maturitate.

deEchipa FunPsi Club

Comportamentul agresiv la copii

Agresivitatea nu apare întâmplător la copii, ci este un răspuns specific determinat de: predispoziția copilului de a reacționa într-un anumit fel, de stilul de învățare din cadrul familiei și de consecințele care apar în situațiile de comportament agresiv ale acestuia.

Motivele comportamentului agresiv la copii pot fi diverse:

  • un mod de a face față la situații familiale/școlare tensionate
  • o formă inadecvată de stabilire a relației cu o persoană
  • o modalitate de a atrage atenția
  • impunerea egoistă a propriilor dorințe și necesități
  • ca și provocare
  • din neajutorare; frică
  • o modalitate de a-și câștiga o identitate proprie, o conștiință de sine

Comportamentul agresiv duce la deficiențe la nivelul strategiilor de rezolvare pașnică a situațiilor conflictuale. Frecvent agresitatea la un copil este semnul unei probleme in mediul social.

Formele de comportament agresiv depind de varsta copilului: uneori se observă forme de manifestare a furiei din perioada de sugar, când, după vârsta de 6 luni, pot avea o furie directionată, ca și manifestare emoțională; în copilăria mică, la 2-3 ani, apar izbucniri de furie și agresivitate împotriva adulților și copiilor de aceeași vârstă.

Frecvența cea mai mare este la preșcolari și școlari – băieții preferă agresivitatea fizică, iar fetele formele de agresivitate indirectă. Cele mai grave forme se manifestă în adolescență și la adultul tânăr – din cauza dezvoltării forței fizice; se poate ajunge la răniri grave, chiar decese, cei de aceeași vârstă pot participa la acte de violență colective. Unii adolescenți pot deveni agresivi cu părinții sau profesorii.

Dezvoltarea timpurie a comportamentelor agresive poate fi determinată de factori biologici sau genetici, iar în cazul celor apărute mai tarziu sunt implicați mai degrabă factorii psihosociali.

  • factorii biologici, adică aspectele genetice si fiziologice cuprind:
  • diferențele de sex – fetele sunt capabile de o reglare emotională mai bună și preferă alte forme de manifestare, nu fizică; agresivitatea este motivată emoțional, din cauza pierderii autocontrolului. La băieți agresivitatea este instrumentată cu scopuri egoiste, tendințele de dominare în grup sunt puternice, iar abilitățile sociale sunt limitate
  • riscuri pre- si perinatale, cum ar fi tulburările funcționale neurologice, complicații în sarcină sau la naștere
  • factorii psihici, adică aspectele cognitive și emoționale cuprind:
  • temperamentul dificil
  • reglarea emotională deficitară – emoțiile necontrolate îi impiedică pe copii să elaboreze strategii adecvate de rezolvare a problemelor
  • prelucrare distorsionată a informațiilor social-cognitive – copilul reacționează printr-un comportament defensiv deoarece are sentimentul că este amenințat; asta va atrage sancțiuni, pedepse sau respingere socială; copilul nu realizează că amenințările sunt sancțiuni pentru faptele sale anterioare din cauza percepției eronate; în plus acești copii sunt și impulsivi, în situații de conflict ei nu mai prelucrează informațiile, nu evaluează alternativele și nu prevăd consecințele comportamentului agresiv.
  • empatie insuficientă – copiii agresivi nu țin cont de perspectiva victimei, nu se gândesc că aceasta suferă din cauza comportamentului lor; ei își evaluează comportamentul agresiv ca fiind eficient; evaluările lor distorsionate provin din experiențele negative timpurii
  • factorii sociali, adică aspectele familiale și de mediu cuprind:
  • comportamente de educare inadecvate: în familie regulile nu sunt enunțate si nu sunt respectate; părinții nu stiu nimic despre preocupările copilului lor; părinții nu acordă laude copilului sau nu le acordă cosecvent; în familie nu se discută și nu se soluționează problemele
  • supraveghere deficitară din partea părinților – părinții nu sunt interesați sau prea puțin de ce face copilul in timpul zilei, sau dacă o fac, este sub formă de ceartă, pedeapsă , critici, cicăleli (dau feed-back negativ)
  • competențe educaționale deficitare ale părinților – căci părinții ar trebui să ofere copilului un model comportamental pozitiv, reguli și înțelegeri clare aplicate consecvent, astfel încât copilul să îți poată regla singur comportamentul
  • acceptare și suport emoțional insuficient acordat copilului – s-a demonstrat că interacțiunea negativă mamă – copil duce la un comportament agresiv mai intens, de mai lungă durată și mai frecvent;
  • practici de educare negative, respectiv conflictele părinte – copil (lovirea copilului, manifestarea în mod direct a aversiunii față de el)
  • caracteristici ale părinților și stres familial – sănătatea fizică și psihică a părinților, armonia în cuplu, stresul familial, experiențele stresante de viață marchează dezvoltarea copilului; un nivel de stres familial ridicat, care se menține pe o perioadă mare de timp este definitorie pentru dezvoltarea comportamentului agresiv la băieți cu vârste între 4 – 9 ani. Stresul familial se referă la: depresia mamei, sprijin insuficient în cadrul cuplului, conflicte de cuplu și violența în familie. Mai ales sub 6 ani divorțul părinților crește riscul dezvoltării comportamentului agresiv
  • abuzul fizic
  • respingere socială din partea celor de aceeași vârstă

În concluzie comportamentul agresiv la copii este un fenomen complex, cu mulți factori implicați, în care părintele joacă un rol primordial – atât în dezvoltarea acestui tipar de comportament, cât și în posibilitatea reducerii și eliminării lui.