Arhivă etichetă copii

deEchipa FunPsi Club

Agresivitatea la copii: metode de abordare non violente

Iată cele mai eficace metode de abordare a comportamentelor agresive la copii, care sunt și non-violente

  1. Metodele de relaxare, însoțite și de imagerie ghidată
    Prin ele îi oferim copilului o cale alternativă de detensionare. Se folosesc reprezentări sub formă de imagini, incluse în niște povești; astfel se îmbunătățește atenția selectivă, scade neliniștea motorie, tensiunea și încordarea.
  2. Învățarea copilului să diferențieze reacțiile și să o aleagă pe cea mai adecvată situației
  3. Antrenarea capacității de autocontrol, rezultand abilitatea de a manipula mai bine impulsurile agresive în situații de conflict
  4. Dezoltarea empatiei – ce include compasiunea pentru ceilalți și înțelegerea perspectivei celuilalt. Poate fi exersată prin jocuri de rol și prin implicarea părinților.
  5. Reducerea agresivității la copii se poate realiza doar dacă se modifică condițiile familiale:
  • îmbunătățirea calității atenției pe care părinții o acordă copilului cu comportament agresiv
  • îmbunătățirea relației părinte – copil prin introducerea unui „timp special de joaca”, în care copilul hotărăște cum se va desfășura jocul
  • învățarea părintelui să acorde diferențiat atenție comportamentelor dorite și să nu întărească comportamentul agresiv.

    Rolul părintelui în fața agresivității copilului este să se conecteze cu acesta – prin sprijin, ascultare, alinare empatică; conectarea în aceste momente ajută la o stare de calm a copilului, astfel încât el devine mai receptiv la ceea ce vrem noi să-i transmitem, începe să-și recapete controlul asupra propriilor emoții și al propriului corp.

    Transmiterea faptului ca îl iubim, chiar dacă nu suntem de acord cu comportamentul agresiv ajută la dezvoltarea creierului: se consolidează fibrele neuronale dintre creierul superior care va controla mai eficient impulsurile creierului inferior, mai primitiv.

    Conectarea aprofundează relația părinte – copil: când părintele reușește să se conecteze cu un copil agresiv, furios, îi transmite cât de mult prețuiește relația cu el.

    Este în continuare necesar să stabilim limite, dar primul obiectiv al nostru este să îl ajutăm să se liniștească ca să își poată recăpăta controlul.

6. Cercetările au evidențiat faptul că foarte mulți copii care au comportamente agresive, opoziționiști, par să fie mai puțin impresionați de lauda socială și de atenția care li se dă de către părinți; ei răspund favorabil la întăriri mai puternice – cum ar fi un sistem de jetoane și puncte (la copii peste 4 ani).

Acum că ți-am explicat de ce apare un comportament agresiv la copii, cum se manifestă și ce poti sa faci în fața unui astfel de comportament, nu mai ai nici o scuză să nu implementezi măcar unele dintre solutii, care ți se par mai potrivite.

Dacă simți că ți-e greu, apelează la un specialist – un psiholog, psihiatru sau psihoterapeut cu experiență în terapia copiilor și adolescenților.

deEchipa FunPsi Club

Creierul copiilor se sincronizează cu cel al adulților în timpul jocului

O echipă de cercetători a descoperit, recent, că există o corelație între activitatea celrebrală a copiilor și adulților în timpul activităților ludice desfășurate împreună. Cu alte cuvinte, creierele se sincronizează, atunci când folosesc aceleași jucării și mențin contactul vizual.

Studiul a fost desfășurat în laboratoarele Universității din Princeton, unde anterior se descoperise o legătură similară între adulții care privesc împreună filme sau se implică în activități de socializare în timpul cărora povestesc. Elise Piazza, cercetător în cadrul laboratorului Princeton Neuroscience Institute (PNI), susține că sincronizarea neurală dintre adult și copilul cu vârstă mai mică de un an are impact major în dobândirea și dezvoltarea limbajului celui din urmă.

Deși studierea interacțiunilor simultane din creierele adulților este relativ simplă, utilizând tehnici de imaging prin rezonanță magnetică, crearea unui mediu de laborator prietenos și mai ales în deplină siguranță pentru copii, s-a dovedit o provocare. Soluția finală a implicat un nou sistem dual de imaging, bazat pe „near-infrared spectroscopy” (fNIRS) și care citește în timp real oxigenarea anumitor zone puternic vascularizate din creier.

Cercetarea a implicat un eșantion de 42 de copii, dintre care 21 au fost excluși din cauza hiper-activității iar alți trei pentru că au refuzat complet să poarte casca pentru scanare. Au rămas astfel 18 copii, cu vârste între 9 și 15 luni.

„Am observat, cu surprindere, că în anumite condiții creierul copilului anticipa, devansa de câteva secunde creierul adultului, ceea ce demonstrează faptul că micuții nu doar primesc input ci chiar ghidează adultul către obiectul către care urmează să-și focalizeze atenția. De exemplu, în timp ce creierul adultului anticipează momentul în care copilul va zâmbi, creierul copilului anticipează când adultul va folosi un limbaj copilăros. Există o interacțiune foarte dinamică, fluidă, între cele două creiere” explică cercetătorii.

Rezultatele cercetării sunt importante pentru înțelegerea dezvoltării anumitor funcții atipice, mai ales cele legate de autism și oferă soluții de optimizare a strategiilor de abordare în cazul copiilor cu dificultăți de învățare sau dizabilități.

deEchipa FunPsi Club

Frustrarea la copii

Cu toții vrem să avem copii fericiți, realizați, dar care să ne și asculte și să ne lase să ne bem fericiți cafeaua.

Un copil care deranjează transmite un mesaj. Acesta poate fi : „vreau acum să îmi dai”, „am nevoie de prezența ta”, sau „nu mă simt bine acum”.

 Atunci când apare la copil furia, tristețea, frustrarea este important ca noi părinții să le acceptăm, să le fim alături când le manifestă, să-i îndrumăm să le descrie pentru a ne da seama ce le-a cauzat. Apoi este la fel de important să nu sărim să le oferim repede soluții pentru a scăpa de ele, ci să-i ajutăm să și le găsească singuri.

Astfel vor căpăta abilitatea de a se calma, de a se îmbărbăta sau de a-și depăși frustrările.

E important ca părinții să învețe să tolereze aceste emoții ale copiilor astfel încât să-l poți ajuta și pe el să și le tolereze; apoi se va putea elibera încet de ele.

Salvarea poate fi confundată cu empatia. Capacitatea de a tolera suferința când stăm alături de copilul nostru frustrat, rămânând totodată pe deplin prezenți este expresia empatiei autentice.

Toleranța la frustrări sau capacitatea de a-și amâna satisfacerea unei dorințe se antrenează și se poate începe de la vârste mici: întârziind puțin momentul în care îi oferiți ce îți cere sau în care îi rezolvi o problemă, îl ajuți să-și antreneze toleranța la frustrare.

Pentru aceasta este esențial ca și noi părinții să facem acest antrenament al amânării obținerii imediate a ceea ce ne dorim și să învățăm să ne exprimăm frustrarea într-un mod non-violent.

Progresul tehnologic a dus  la o dezvoltare fără precedent a umanității, dar acum se întrevăd și efecte nedorite: nu mai avem răbdare să așteptăm, ne enervăm când nu obținem ce vrem cu viteza unui click, vrem beneficii rapide cu efect redus și la fel și copilul nostru.

Stă în puterea noastră să ne antrenăm toleranța la frustrare pentru noi și copii noștri.

deEchipa FunPsi Club

Învățarea prin observare

După învățarea prin asociere și învățarea pe cale de consecință , în textul de față prezentăm învățarea prin observare sau modeling.

Învățarea prin observare se desfășoară prin expunerea subiectului la o acțiune pe care trebuie să o vadă direct și să o reproducă.

Acest tip de învățare, prin imitație, este specific vârstei mici dar se regăsește pe tot parcursul vieții. În timp ce copilul preia modele comportamentale și soluții practive observând adulții sau alți copii, persoana matură tinde să învețe din contexte sociale.

De exemplu, când intrăm într-un restaurant și observăm unde-și depun hainele ceilalți clienți ne aflăm într-o situație de învățare prin observare.

În același mod, utilizând învățarea prin observație, un copil poate învăța să înjure sau să fie agresiv, de exemplu, chiar dacă părintele nu-și propune acest lucru.

Fazele învățării prin observație sunt:

  • Atenția: cel care observă trebuie să își concentreze atenția asupra acțiunii pe care trebuie să și-o însușească. Eficiența acestei faze depinde atât de caracteristicile stimulului cât de cele ale observatorului (cât de interesat este, de exemplu)
  • Retenția sau memorizarea: observatorul trebuie să rețină ceea ce vede. Eficiența depinde de capacitatea acestuia de a codifica mental ceea ce vede în scheme ușor accesibile și identificabile.
  • Imitația sau faza motorie: observatorul trebuie să aibă capacitățile fizice și intelectuale necesare imitării. Uneori imitarea unui comportament presupune un set de abilități pe care observatorul trebuie să și le dezvolte, treptat.
  • Motivația: obsevatorul trebuie să fie motivat pentru a reproduce comportamentul

Deseori acest tip de învățare se combină cu învățarea pe cale de consecință. Învățarea prin observație poate acționa atât pozitiv cât și negativ, pentru a învăța acțiuni direct observabile sau pentru a determina abordarea unor noi tipare mentale.


Pentru că părerea ta este foarte importantă pentru noi, te rugăm să răspunzi la un foarte scurt chestionar despre cum preferi să îți furnizăm informațiile, ce fel de teme te-ar interesa, dând click aici.

Dacă vrei să afli care este nivelul tău de depresie, printr-un autodiagnostic rapid și orientativ, click aici.




deEchipa FunPsi Club

Copiii între răsfăț și patologie

Care sunt limitele de la care răsfățul este nesănătos? Aceasta a fost tema unei minunate întâlniri găzduită de Librăria Cărturărești și organizată de către Editura Trei.

Mulțumim organizatorilor și mai ales participanților. Vă așeptăm la următoareșe întâlniri! Rămâneți în contact cu noi prin intermediul site-ului și a paginii Facebook

deadmin_funpsi

Materiale create de părinți

Aceste imagini ilustrează modul în care părinții din programele noastre se pot implica activ în terapia copiilor. Mai jos putem vedea materiale facute de o mama pentru fetita ei cu ADHD si discalculie.

deEchipa FunPsi Club

Recuperare în autism: de ce depinde?

În literatura de specialitate se preferă termenul de ”rezultat optim” în loc de ”recuperare” atunci când vine vorba de evoluția copiilor cu autism sub terapie intervențională.

Factorii  care  influenţează atingerea rezultatului optim sunt::

  • intervenția timpurie
  • gradul de afectare
  • comorbidităţi asociate
  • IQ
  • abilitățile de socializare, de comunicare
  • dezvoltarea limbajului
  • numărul de ore de terapie
  • profesionalismul echipei și calitatea terapiei
  • implicarea familiei
  • particularităţile individuale

Se remarcă că o parte din acești factori sunt constituționali (din naștere), dar alții pot fi influențabili –  intervenția timpurie, numărul de ore de terapie, profesionalismul echipei și calitatea terapiei, implicarea familiei în terapie.

Dezideratul este de a contribui cât mai mult posibil la factorii variabili pentru a crește șansele de obținere a unui rezultat optim al copiilor cu autism.

deEchipa FunPsi Club

Ce șanse au copiii cu autism?

Ce înseamnă TSA?

TSA este prescurtarea de la Tulburare de spectru autist, ce denumește o clasă de tulburări psihice care se caracterizeaza prin: afectarea comunicării verbale și non-verbale, reciprocitate emoțională și socială scăzută, precum și tulburări ale comportamentelor motorii și jocului, ce debutează în primii 5 ani de viață.
Cele mai întâlnite entități din cadrul tulburărilor de spectru autist sunt Autismul infantil și sdr. Asperger.

Autismul infantil

Aspecte clinice

Autismul infantil se caracterizează prin:
– incapacitate de a iniția și dezvolta relații sociale și de a manifesta reciprocitate emoțională,
– întîrziere în dezvoltarea limbajului și afectarea în diverse grade a comunicării verbale și non-verbale
– prezența unui repertoriu comportamental repetitiv și restrictiv.
Are un debut precoce, înainte de 3 ani, deși nu de puține ori simptomele precoce nu sunt recunoscute și copilul pare că a regresat după o perioadă de dezvoltare cvasi-normală (ex. începe să spună cîteva cuvinte, dar ulterior nu mai vorbește deloc).
Majoritatea cazurilor se însoțește de retard mental.

Tratament

Nu există încă un tratament specific pentru TSA, dar până în prezent s-au dovedit eficiente:
– Intervenția educațională specifică (ex. ABA, TEACH, PECS) – precocitatea aplicării, implicarea părinților și calitatea demersului terapeutic sunt determinante pentru evoluția favorabilă
– Tratamentul psihofarmacologic – se adresează simptomelor ”perturbatoare” ce afectează funcționarea copilului în diverse medii (agitația psihomotorie, agresivitatea, anxietatea, stereotipiile ș.a.)
– Consilierea părinților – în ceea ce privește lucrul cu copilul acasă în mediul lui, dar și ca suport emoțional empatic

Tulburarea Asperger

Aspecte clinice

Tulburarea Asperger (sau sdr. Asperger) se caracterizează printr-un deficit de relaționare socială, preocupări restrictive, stereotipe, afectarea reciprocității emoționale și a manifestării empatiei.
Dezvoltarea intelectuală și de limbaj nu sunt afectate, dar copiii au o intonație și o prozodie particulară, marcată de pedanterie.

Tratament

Ca și în cazul Autismului infantil nu există încă un tratament specific, dar copiii cu Tulburarea Asperger pot beneficia de:
– Tehnici de educație specială, specifică – pentru remedierea simptomelor caracteristice
– Tehnici de consiliere sau psihoterapie – pentru acceptarea tulburării și abordarea tulburărilor asociate (ex. depresie)
– Tratament psihofarmacologic – mai rar folosit, în cazul unor simptome marcant disfuncționale

Nu știu din ce motiv, am o ”feblețe” pentru copiii cu autism. Încă din timpul formării mele ca medic psihiatru (pentru adulți) am fost atrasă de terapia copiilor cu autism, am lucrat ca voluntar cu câțiva dintre ei și în timp mi-am mărit experiența în lucrul cu ei (terapia ABA), dar și în fundamentele teoretice cele mai actuale. Pasiunea m-a făcut să mă specializez și în Psihiatrie pediatrică, ceea ce m-a adus în ipostaza de a putea să-i ajut pe acești copii într-o manieră mai exinsă:
intervenție terapeutică specifică, consilierea părinților și tratament farmacologic acolo unde este nevoie.

Dacă vă gândiți că aveți un copil care ar putea să prezinte o tulburare din spectrul autist, nu mai pierdeți timpul căutând răspunsuri liniștitoare, ci acționați! Faceți o programare și veniți cu copilul la o evaluare!
Doar astfel puteți să vă răspundeți la întrebări, iar copilului vostru să-i oferiți șansa de a începe o terapie eficientă cât mai precoce, dacă este cazul.

Oferta cabinetului nostru pentru copiii care vor face terapie comportamentală specifică este:
Alcătuirea unui plan de intervenție gratuit pentru primele 10 ședințe de lucru

Cu cât acționați mai repede, cu atât sunteți mai aproape pe drumul spre remisiune al copilului vostru!

deEchipa FunPsi Club

Cum ne înțelegem cu un copil cu ADHD?

Ce este ADHD?

ADHD sau tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie este un deficit neurobiologic, cu potenţial mare de transmitere genetică, care se manifestă printr-un nivel crescut de energie şi motricitate, atenţie scazută ca durată şi concentrare, uşor distractibilă şi impulsivitate în plan motor şi cognitiv.

Pentru a putea fi pus un diagnostic de ADHD este necesar ca să fie prezente mai multe dintre manifestările menţionate, pentru o perioadă de minim 6 luni, iar acestea să afecteze semnificativ funcţionalitatea copilului în mai multe arii de viaţă ( familie, şcoală sau grădiniţă, relaţia cu ceilalţi copii).

Tablou clinic

Hiperactivitatea

Hiperactivitate înseamnă o activitate excesivă, mult peste nivelul copiilor de aceeaşi vârstă. Copilul este într-o continuă mişcare, mai mult aleargă decât merge, se caţără, sare şi are frecvent comportamente periculoase, se loveşte sau se accidentează des din neatenţie, iar uneori poate fi şi neîndemanatic din cauza unei slabe coordonări. El nu poate sta aşezat pentru mult timp şi simte nevoia să se mişte chiar şi în timpul unei activităţi captivante.

Deficitul atenţional

Deficitul de atenţie în ADHD se referă la o slabă concentrare a atenţiei, cu durată scurtă, dar şi uşor de distras de alţi stimuli, astfel încât copilul trece repede de la o activitate la alta fără să le termine şi fără un scop anume. Uneori amână începerea unei activităţi sau evită să se angajaze în sarcinile care le solicită mult timp atenţia. El nu are rezultate bune nici în sarcinile structurate sau de grup, de cele mai multe ori pentru că nu a fost atent la prezentarea regulilor.

De altfel el ascultă doar începutul unei comunicări verbale, restul cuvintelor „trecându-i pe lângă ureche”.
Uneori aceste simptome sunt reduse sau absente atunci când copilul este implicat într-o activitate nouă sau foarte interesantă (eventual unu la unu), când comportamentul a fost strict controlat sau recompensat frecvent. În acest mod copilul poate avea domenii preferate în care să fie atent fără dificultate (jocuri pe calculator, lego, fotbal etc.).

Impulsivitatea

Impulsivitatea se referă la tendinţa de a trece la acţiune, înainte de a-şi face un plan sau de a se gândi la consecinţe. Aceasta duce la un comportament impredictibil, nerespectarea regulilor şi interdicţiilor, expunere frecventă la pericole în ciuda avertizărilor repetate ale părinţilor, agresivitate faţă de animale sau alţi copii.

Copilul pare să nu asculte ce i se spune, nu învaţă din propriile greşeli, iar recompensele sau pedeapsa par să nu funcţioneze. Comportamentul lor impulsiv-agresiv generează adesea conflicte cu ceilalţi copii şi chiar faţă de adulţi, pe care îi poate de asemeni agresa.

Afectarea funcţionării sociale

De foarte multe ori introducerea copilului într-un sistem educativ formal – de obicei grădiniţa – duce la evidenţierea marcantă a simptomelor de ADHD care, deşi poate s-au manifestat şi în familie, au fost estompate de o mai mare toleranţă a părinţilor, de caracterul sociabil şi jocul împărtăşit al copilului sau li s-au găsit nişte „explicaţii”.

Adesea copiii cu ADHD sunt consideraţi de către educatori „dificili” deoarece ei nu respectă regulile, îşi părăsesc mereu locul, vorbesc neîntrebaţi, strică jocul sau jucăriile celorlalţi şi le solicită în continuu atenţia. Copiii cu comportamente explozive sau agresive ajung să fie izolaţi de ceilalti copii, ducând la dificultăţi de relaţionare şi în timp stimă de sine scăzută, şi sunt ameninţaţi cu excluderea din şcoală sau grădiniţă.

Studiile arată că preşcolarii care sunt percepuţi la grădiniţă ca fiind dificili, cu rezistenţă la impunerea de reguli şi cu deficit de relaţionare sau sunt hiperactivi şi cu deficit de atenţie pentru o perioadă mai mare de un an, ajung cu o mare probabilitate să fie percepuţi la fel şi în ciclul primar şi să fie diagnosticaţi cu ADHD.

Tratamentul în ADHD

Tratamentul urmează două mari direcţii de abordare, care sunt mai eficiente dacă sunt folosite în paralel:

  • Psihoterapia (comportamentală, cognitiv-comportamentală sau prin joc)
  • Tratamentul farmacologic

Pentru că tratamentul este un subiect amplu, voi vorbi despre el într-un articol separat.

Dacă consideri că ai un copil care ar putea avea ADHD , noi te putem ajuta să:
– afli un diagnostic corect
– fii informat despre posibilitățile de intervenție
– îți recuperezi copilul printr-un program de terapie
– obții sprijin și consiliere în a-l ajuta să-și recupereze deficitele și totodată vei scăpa de stresul că nu știi ce are și nici cum să-ți ajuți propriul copil!

Numai împreună putem rezolva această situație dificilă prin care treci. Te aștept la cabinet!

Primii 20 de clienți care se programează și vin la consultație la cabinetul nostru vor primi o reducere de 20% pentru primele 5 ședinte !