Arhivă etichetă copii

deEchipa FunPsi Club

„Timpul de ecran” al părinților

Mai mult decât timpul petrecut de căre copii în fața dispozitivelor digitale, ar trebui să ne îngrijoreze cel petrecut de părinții acestora. „Timpul de ecran” al părinților este un fenomen îngrijorător și care duce la „absență în prezență”.

La nivel global, niciodată în istoria omenirii părinții nu au avut mai mult timp la dispoziție pentru a își crește copiii. O mamă contemporană are la dispoziție mai mult timp pentru copii decât aveau mamele anilor 1960, în ciuda inserției masive a femeilor pe piața muncii.

Mai mult decât copiii mici obsedați de ecran, ar trebui să fim îngrijorați de părinții rezervați.

Părinții au acum mai mult timp la față cu copiii lor decât aproape toți părinții din istorie. În ciuda unei creșteri dramatice a procentului de femei pe piața muncii, mamele astăzi petrec în mod uimitor mai mult timp îngrijindu-și copiii decât mamele din anii 1960.

Dar interacțiunea dintre părinte și copil este din ce în ce mai scăzută și de calitate inferioară. Părinții sunt prezenți în mod constant în viața copiilor lor fizic, dar sunt mai puțin conectați emoțional.

Noul stil de interacțiune parentală poate întrerupe un vechi sistem de transmitere a informațiilor, învățare și educare, bazat pe contactul afectiv. Cu alte cuvinte, este alterată fundamental tehnica de transmitere a informațiilor de la părinte la copil, în cadrul speciei. Ne găsim, astfel, în teritorii neexplorate.

Experții în dezvoltarea copilului au nume diferite pentru sistemul de semnalizare diadică dintre adult și copil, care construiește arhitectura de bază a creierului. Jack P. Shonkoff, medic pediatru și director al Centrului pentru Dezvoltarea Copilului din Harvard, îl numește stilul de comunicare „servă și retur”; psihologii Kathy Hirsh-Pasek și Roberta Michnick Golinkoff îl descriu ca un „duet conversațional”.

Metodele de comunicare vocală pe care părinții de pretutindeni le adoptă în timpul interacțiunilor cu sugari și copii mici sunt marcate de un ton mai înalt, o gramatică simplificată și un entuziasm angajat, exagerat.

Deși această discuție este neinteresantă pentru observatorii adulți, bebelușii par a nu se sătura de ea. Nu numai asta: un studiu a arătat că sugarii expuși la acest stil de vorbire interactiv, receptiv emoțional la 11 luni și 14 luni știau de două ori mai multe cuvinte la vârsta de 2 ani decât cei care nu au fost expuși la acesta.

La începutul anilor 2010, cercetătorii din Boston au observat 55 de părinți care în timp ce mâncau, cu unul sau mai mulți copii, în restaurante fast-food.

Patruzeci dintre adulți au fost absorbiți de telefoanele lor în diferite grade, unii ignorând aproape în totalitate copiii. Cercetătorii au descoperit că tastarea și scrollul erau activitățile principale, nu preluarea apelurilor. În mod surprinzător, mulți dintre copii au făcut eforturi pentru câștigarea atenției, dar eu fost frecvent ignorați.

Un studiu a pus 225 de mame și copiii lor, de aproximativ 6 ani, într-un cadru familiar și a înregistrat interacțiunile lor pe măsură ce fiecărui părinte și copil li s-au dat alimente, pentru a le degusta. În timpul perioadei de observare, un sfert din mame și-au folosit telefonul în mod spontan, fiind cele care au înregistrat semnificativ mai puține interacțiuni verbale și nonverbale cu propriul copil.

În aceste condiții, este mai ușor să ne concentrăm anxietățile asupra timpului de ecran al copiilor noștri decât să lăsăm la o partepropriile dispozitive. Psihologic vorbind, acesta este un caz clasic de proiecție: deplasarea defensivă a propriilor probleme, asupra celorlalți, relativ nevinovați. Astfel, în ceea ce privește timpul de ecran, majoritatea dintre noi ar trebui să facă mai puține proiecții.

Dacă putem înțelege și accepta „tehnoferența” noastră, așa cum au numit-o unii psihologi, vom descoperi că putem face mult mai mult pentru proprii copii, indiferent de calitatea școlii lor sau de numărul de ore pe care le le dedicăm.

Părinții ar trebui să își permită momente de respiro, să se elibereze de presiunea la care sunt supuși constant. Copiii pot fi puși, ocazional, într-un loc amenajat unde să se joace singuri. Părinții n-ar trebui să fie mereu la dispoziție, indiferent de cum se simt, pentru a-i duce la fotbal sau alte activități. Părinții trebuie să trăiască uman. Dar, atunci când dedici timp copilului, lasă telefonul de-o parte.

(Sursa: The Atlantic via Center of the Developing Child – Universitatea Harvard)

Notă: Conținutul este editat și adaptat, ca stil și dimensiune.

deEchipa FunPsi Club

Crăciunul acesta să ne gândim la copii!

Crăciunul acesta ne gândim la copiii pentru care Moș Crăciun e o promisiune care nu se împlinește.

Crăciunul acesta păstrăm în gândul nostru copiii care cunosc frigul, lipsurile și realitatea unei vieți dure care îi aduce aproape de abandon școlar sau alte situații incompatibile cu copilăria. Îi păstrăm în gând pe acești copii și încercăm să facem ceva pentru ei, să le schimbăm destinul plin de piedici. Ei nu se pot ajuta, sunt mici și lipsiți de puterea de schimba realitatea.

Cu o donație aducem normalitatea mai aproape de ei și le dăm șansa unor sărbători cu bunătate, cu speranță, cu încredere.

Noi suntem Moș Crăciun. Împreună suntem mai buni, iar binele din noi are puterea să facă schimbări însemnate în viața unui copil defavorizat. Împreună împlinim visul din ajun.

Click aici pentru a face o donație!

deEchipa FunPsi Club

Agresivitatea la copii: metode de abordare non violente

Iată cele mai eficace metode de abordare a comportamentelor agresive la copii, care sunt și non-violente

  1. Metodele de relaxare, însoțite și de imagerie ghidată
    Prin ele îi oferim copilului o cale alternativă de detensionare. Se folosesc reprezentări sub formă de imagini, incluse în niște povești; astfel se îmbunătățește atenția selectivă, scade neliniștea motorie, tensiunea și încordarea.
  2. Învățarea copilului să diferențieze reacțiile și să o aleagă pe cea mai adecvată situației
  3. Antrenarea capacității de autocontrol, rezultand abilitatea de a manipula mai bine impulsurile agresive în situații de conflict
  4. Dezoltarea empatiei – ce include compasiunea pentru ceilalți și înțelegerea perspectivei celuilalt. Poate fi exersată prin jocuri de rol și prin implicarea părinților.
  5. Reducerea agresivității la copii se poate realiza doar dacă se modifică condițiile familiale:
  • îmbunătățirea calității atenției pe care părinții o acordă copilului cu comportament agresiv
  • îmbunătățirea relației părinte – copil prin introducerea unui „timp special de joaca”, în care copilul hotărăște cum se va desfășura jocul
  • învățarea părintelui să acorde diferențiat atenție comportamentelor dorite și să nu întărească comportamentul agresiv.

    Rolul părintelui în fața agresivității copilului este să se conecteze cu acesta – prin sprijin, ascultare, alinare empatică; conectarea în aceste momente ajută la o stare de calm a copilului, astfel încât el devine mai receptiv la ceea ce vrem noi să-i transmitem, începe să-și recapete controlul asupra propriilor emoții și al propriului corp.

    Transmiterea faptului ca îl iubim, chiar dacă nu suntem de acord cu comportamentul agresiv ajută la dezvoltarea creierului: se consolidează fibrele neuronale dintre creierul superior care va controla mai eficient impulsurile creierului inferior, mai primitiv.

    Conectarea aprofundează relația părinte – copil: când părintele reușește să se conecteze cu un copil agresiv, furios, îi transmite cât de mult prețuiește relația cu el.

    Este în continuare necesar să stabilim limite, dar primul obiectiv al nostru este să îl ajutăm să se liniștească ca să își poată recăpăta controlul.

6. Cercetările au evidențiat faptul că foarte mulți copii care au comportamente agresive, opoziționiști, par să fie mai puțin impresionați de lauda socială și de atenția care li se dă de către părinți; ei răspund favorabil la întăriri mai puternice – cum ar fi un sistem de jetoane și puncte (la copii peste 4 ani).

Acum că ți-am explicat de ce apare un comportament agresiv la copii, cum se manifestă și ce poti sa faci în fața unui astfel de comportament, nu mai ai nici o scuză să nu implementezi măcar unele dintre solutii, care ți se par mai potrivite.

Dacă simți că ți-e greu, apelează la un specialist – un psiholog, psihiatru sau psihoterapeut cu experiență în terapia copiilor și adolescenților.

deEchipa FunPsi Club

Creierul copiilor se sincronizează cu cel al adulților în timpul jocului

O echipă de cercetători a descoperit, recent, că există o corelație între activitatea celrebrală a copiilor și adulților în timpul activităților ludice desfășurate împreună. Cu alte cuvinte, creierele se sincronizează, atunci când folosesc aceleași jucării și mențin contactul vizual.

Studiul a fost desfășurat în laboratoarele Universității din Princeton, unde anterior se descoperise o legătură similară între adulții care privesc împreună filme sau se implică în activități de socializare în timpul cărora povestesc. Elise Piazza, cercetător în cadrul laboratorului Princeton Neuroscience Institute (PNI), susține că sincronizarea neurală dintre adult și copilul cu vârstă mai mică de un an are impact major în dobândirea și dezvoltarea limbajului celui din urmă.

Deși studierea interacțiunilor simultane din creierele adulților este relativ simplă, utilizând tehnici de imaging prin rezonanță magnetică, crearea unui mediu de laborator prietenos și mai ales în deplină siguranță pentru copii, s-a dovedit o provocare. Soluția finală a implicat un nou sistem dual de imaging, bazat pe „near-infrared spectroscopy” (fNIRS) și care citește în timp real oxigenarea anumitor zone puternic vascularizate din creier.

Cercetarea a implicat un eșantion de 42 de copii, dintre care 21 au fost excluși din cauza hiper-activității iar alți trei pentru că au refuzat complet să poarte casca pentru scanare. Au rămas astfel 18 copii, cu vârste între 9 și 15 luni.

„Am observat, cu surprindere, că în anumite condiții creierul copilului anticipa, devansa de câteva secunde creierul adultului, ceea ce demonstrează faptul că micuții nu doar primesc input ci chiar ghidează adultul către obiectul către care urmează să-și focalizeze atenția. De exemplu, în timp ce creierul adultului anticipează momentul în care copilul va zâmbi, creierul copilului anticipează când adultul va folosi un limbaj copilăros. Există o interacțiune foarte dinamică, fluidă, între cele două creiere” explică cercetătorii.

Rezultatele cercetării sunt importante pentru înțelegerea dezvoltării anumitor funcții atipice, mai ales cele legate de autism și oferă soluții de optimizare a strategiilor de abordare în cazul copiilor cu dificultăți de învățare sau dizabilități.

deEchipa FunPsi Club

Frustrarea la copii

Cu toții vrem să avem copii fericiți, realizați, dar care să ne și asculte și să ne lase să ne bem fericiți cafeaua.

Un copil care deranjează transmite un mesaj. Acesta poate fi : „vreau acum să îmi dai”, „am nevoie de prezența ta”, sau „nu mă simt bine acum”.

 Atunci când apare la copil furia, tristețea, frustrarea este important ca noi părinții să le acceptăm, să le fim alături când le manifestă, să-i îndrumăm să le descrie pentru a ne da seama ce le-a cauzat. Apoi este la fel de important să nu sărim să le oferim repede soluții pentru a scăpa de ele, ci să-i ajutăm să și le găsească singuri.

Astfel vor căpăta abilitatea de a se calma, de a se îmbărbăta sau de a-și depăși frustrările.

E important ca părinții să învețe să tolereze aceste emoții ale copiilor astfel încât să-l poți ajuta și pe el să și le tolereze; apoi se va putea elibera încet de ele.

Salvarea poate fi confundată cu empatia. Capacitatea de a tolera suferința când stăm alături de copilul nostru frustrat, rămânând totodată pe deplin prezenți este expresia empatiei autentice.

Toleranța la frustrări sau capacitatea de a-și amâna satisfacerea unei dorințe se antrenează și se poate începe de la vârste mici: întârziind puțin momentul în care îi oferiți ce îți cere sau în care îi rezolvi o problemă, îl ajuți să-și antreneze toleranța la frustrare.

Pentru aceasta este esențial ca și noi părinții să facem acest antrenament al amânării obținerii imediate a ceea ce ne dorim și să învățăm să ne exprimăm frustrarea într-un mod non-violent.

Progresul tehnologic a dus  la o dezvoltare fără precedent a umanității, dar acum se întrevăd și efecte nedorite: nu mai avem răbdare să așteptăm, ne enervăm când nu obținem ce vrem cu viteza unui click, vrem beneficii rapide cu efect redus și la fel și copilul nostru.

Stă în puterea noastră să ne antrenăm toleranța la frustrare pentru noi și copii noștri.

deEchipa FunPsi Club

Învățarea prin observare

După învățarea prin asociere și învățarea pe cale de consecință , în textul de față prezentăm învățarea prin observare sau modeling.

Învățarea prin observare se desfășoară prin expunerea subiectului la o acțiune pe care trebuie să o vadă direct și să o reproducă.

Acest tip de învățare, prin imitație, este specific vârstei mici dar se regăsește pe tot parcursul vieții. În timp ce copilul preia modele comportamentale și soluții practive observând adulții sau alți copii, persoana matură tinde să învețe din contexte sociale.

De exemplu, când intrăm într-un restaurant și observăm unde-și depun hainele ceilalți clienți ne aflăm într-o situație de învățare prin observare.

În același mod, utilizând învățarea prin observație, un copil poate învăța să înjure sau să fie agresiv, de exemplu, chiar dacă părintele nu-și propune acest lucru.

Fazele învățării prin observație sunt:

  • Atenția: cel care observă trebuie să își concentreze atenția asupra acțiunii pe care trebuie să și-o însușească. Eficiența acestei faze depinde atât de caracteristicile stimulului cât de cele ale observatorului (cât de interesat este, de exemplu)
  • Retenția sau memorizarea: observatorul trebuie să rețină ceea ce vede. Eficiența depinde de capacitatea acestuia de a codifica mental ceea ce vede în scheme ușor accesibile și identificabile.
  • Imitația sau faza motorie: observatorul trebuie să aibă capacitățile fizice și intelectuale necesare imitării. Uneori imitarea unui comportament presupune un set de abilități pe care observatorul trebuie să și le dezvolte, treptat.
  • Motivația: obsevatorul trebuie să fie motivat pentru a reproduce comportamentul

Deseori acest tip de învățare se combină cu învățarea pe cale de consecință. Învățarea prin observație poate acționa atât pozitiv cât și negativ, pentru a învăța acțiuni direct observabile sau pentru a determina abordarea unor noi tipare mentale.


Pentru că părerea ta este foarte importantă pentru noi, te rugăm să răspunzi la un foarte scurt chestionar despre cum preferi să îți furnizăm informațiile, ce fel de teme te-ar interesa, dând click aici.

Dacă vrei să afli care este nivelul tău de depresie, printr-un autodiagnostic rapid și orientativ, click aici.




deEchipa FunPsi Club

Copiii între răsfăț și patologie

Care sunt limitele de la care răsfățul este nesănătos? Aceasta a fost tema unei minunate întâlniri găzduită de Librăria Cărturărești și organizată de către Editura Trei.

Mulțumim organizatorilor și mai ales participanților. Vă așeptăm la următoareșe întâlniri! Rămâneți în contact cu noi prin intermediul site-ului și a paginii Facebook

deadmin_funpsi

Materiale create de părinți

Aceste imagini ilustrează modul în care părinții din programele noastre se pot implica activ în terapia copiilor. Mai jos putem vedea materiale facute de o mama pentru fetita ei cu ADHD si discalculie.

deEchipa FunPsi Club

Recuperare în autism: de ce depinde?

În literatura de specialitate se preferă termenul de ”rezultat optim” în loc de ”recuperare” atunci când vine vorba de evoluția copiilor cu autism sub terapie intervențională.

Factorii  care  influenţează atingerea rezultatului optim sunt::

  • intervenția timpurie
  • gradul de afectare
  • comorbidităţi asociate
  • IQ
  • abilitățile de socializare, de comunicare
  • dezvoltarea limbajului
  • numărul de ore de terapie
  • profesionalismul echipei și calitatea terapiei
  • implicarea familiei
  • particularităţile individuale

Se remarcă că o parte din acești factori sunt constituționali (din naștere), dar alții pot fi influențabili –  intervenția timpurie, numărul de ore de terapie, profesionalismul echipei și calitatea terapiei, implicarea familiei în terapie.

Dezideratul este de a contribui cât mai mult posibil la factorii variabili pentru a crește șansele de obținere a unui rezultat optim al copiilor cu autism.

deEchipa FunPsi Club

Ce șanse au copiii cu autism?

Ce înseamnă TSA?

TSA este prescurtarea de la Tulburare de spectru autist, ce denumește o clasă de tulburări psihice care se caracterizeaza prin: afectarea comunicării verbale și non-verbale, reciprocitate emoțională și socială scăzută, precum și tulburări ale comportamentelor motorii și jocului, ce debutează în primii 5 ani de viață.
Cele mai întâlnite entități din cadrul tulburărilor de spectru autist sunt Autismul infantil și sdr. Asperger.

Autismul infantil

Aspecte clinice

Autismul infantil se caracterizează prin:
– incapacitate de a iniția și dezvolta relații sociale și de a manifesta reciprocitate emoțională,
– întîrziere în dezvoltarea limbajului și afectarea în diverse grade a comunicării verbale și non-verbale
– prezența unui repertoriu comportamental repetitiv și restrictiv.
Are un debut precoce, înainte de 3 ani, deși nu de puține ori simptomele precoce nu sunt recunoscute și copilul pare că a regresat după o perioadă de dezvoltare cvasi-normală (ex. începe să spună cîteva cuvinte, dar ulterior nu mai vorbește deloc).
Majoritatea cazurilor se însoțește de retard mental.

Tratament

Nu există încă un tratament specific pentru TSA, dar până în prezent s-au dovedit eficiente:
– Intervenția educațională specifică (ex. ABA, TEACH, PECS) – precocitatea aplicării, implicarea părinților și calitatea demersului terapeutic sunt determinante pentru evoluția favorabilă
– Tratamentul psihofarmacologic – se adresează simptomelor ”perturbatoare” ce afectează funcționarea copilului în diverse medii (agitația psihomotorie, agresivitatea, anxietatea, stereotipiile ș.a.)
– Consilierea părinților – în ceea ce privește lucrul cu copilul acasă în mediul lui, dar și ca suport emoțional empatic

Tulburarea Asperger

Aspecte clinice

Tulburarea Asperger (sau sdr. Asperger) se caracterizează printr-un deficit de relaționare socială, preocupări restrictive, stereotipe, afectarea reciprocității emoționale și a manifestării empatiei.
Dezvoltarea intelectuală și de limbaj nu sunt afectate, dar copiii au o intonație și o prozodie particulară, marcată de pedanterie.

Tratament

Ca și în cazul Autismului infantil nu există încă un tratament specific, dar copiii cu Tulburarea Asperger pot beneficia de:
– Tehnici de educație specială, specifică – pentru remedierea simptomelor caracteristice
– Tehnici de consiliere sau psihoterapie – pentru acceptarea tulburării și abordarea tulburărilor asociate (ex. depresie)
– Tratament psihofarmacologic – mai rar folosit, în cazul unor simptome marcant disfuncționale

Nu știu din ce motiv, am o ”feblețe” pentru copiii cu autism. Încă din timpul formării mele ca medic psihiatru (pentru adulți) am fost atrasă de terapia copiilor cu autism, am lucrat ca voluntar cu câțiva dintre ei și în timp mi-am mărit experiența în lucrul cu ei (terapia ABA), dar și în fundamentele teoretice cele mai actuale. Pasiunea m-a făcut să mă specializez și în Psihiatrie pediatrică, ceea ce m-a adus în ipostaza de a putea să-i ajut pe acești copii într-o manieră mai exinsă:
intervenție terapeutică specifică, consilierea părinților și tratament farmacologic acolo unde este nevoie.

Dacă vă gândiți că aveți un copil care ar putea să prezinte o tulburare din spectrul autist, nu mai pierdeți timpul căutând răspunsuri liniștitoare, ci acționați! Faceți o programare și veniți cu copilul la o evaluare!
Doar astfel puteți să vă răspundeți la întrebări, iar copilului vostru să-i oferiți șansa de a începe o terapie eficientă cât mai precoce, dacă este cazul.

Oferta cabinetului nostru pentru copiii care vor face terapie comportamentală specifică este:
Alcătuirea unui plan de intervenție gratuit pentru primele 10 ședințe de lucru

Cu cât acționați mai repede, cu atât sunteți mai aproape pe drumul spre remisiune al copilului vostru!