Motivația în ADHD – partea a II-a
Școlarul cu ADHD ajunge să creadă că nu poate, ceea ce îi afectează gândirea și motivația. Iar mediul de învățare devine unul stresant.
Copiii de vârstă școlară cu ADHD nu simt că au succes la fel de des ca ceilalți. Istoricul lor de eșecuri îi face să perceapă că orice sarcină nouă este prea dificilă și că este stresantă. Stresul afectează capacitatea de învățare eficientă. Astfel ajung să le fie afectate stima de sine și motivația.
În timp, acumularea preponderentă a greșelilor duce la sentimente de incompetență, chiar și atunci când sunt lăudați. Școlarul cu ADHD ajunge să creadă că nu poate, ceea ce, din nou, îi afectează gândirea și motivația. Iar mediul de învățare devine unul stresant.
Când factorul de frică crește și abilitățile cognitive au de suferit, copiii devin și mai ineficienți ca elevi, iar dorința lor de a „evada” din situație crește. Astfel, se creează un proces ciclic, distructiv, pentru motivația lor școlară. Dar, în esență, este protector pentru copil, pentru că acesta este modul în care creierul ne protejează de răul din mediul nostru. Numai că în acest caz, temele școlare au devenit amenințarea. Acesta este motivul pentru care vedem uneori elevi care sunt aproape pasiv-agresivi, optând să nu se angajeze deloc în nici o temă școlară.
Aceștia sunt studenții care s-ar putea să stea în spatele sălii de clasă cu gluga de la hanorac pe cap și căști pe urechi – sunt gesturi defensive care îi ajută să evite ridicolul și rușinea. „Dacă nu răspund”, cred ei, „nimeni nu știe cu adevărat dacă sunt deștept sau prost”.
Creierele cu ADHD diferă de cele neurotipice în câteva moduri importante care influențează motivația:
- Părțile creierului care gestionează funcțiile executive și emoțiile, au niveluri diferite de activitate.
- Diferențele de activitate electrică îngreunează creierul cu ADHD să filtreze stimulii irelevanți și să se concentreze pe sarcina în cauză.
- ADHD este legat de o activitate scăzută a dopaminei, care afectează dorința.
Aceste diferențe înseamnă că elevii cu ADHD trebuie să muncească mai mult pentru a obține informații și pentru a fi atenți.
În mintea lor aceste lucruri pot sună ca:
- Lipsă a dorinței: „Nu vreau să fac asta.”
- Irelevanță: „Nu are nici o valoare să fac asta!”
- Evitarea rușinii: „Dacă fac asta, voi arăta sau mă voi simți prost.”
- Evitarea succesului: „Dacă fac această sarcină plictisitoare corect, voi primi mai mult”
- Dorință de a păstra controlul: „Nu mă poți FORȚA să fac asta.”
Cum să-ți ajuți copilul să identifice problemele motivaționale?
Remedierea motivației este un proces lung care începe prin a-ți ajuta copilul să-și înțeleagă chimia creierului și provocările pe care le creează. De acolo, trebuie să înveți să construiești sarcinile într-un mod care să le facă relevante pentru neurochimia unică a copilului tău.
Procesul în trei pași pentru părinți, profesori și specialiști în sănătate mintală este următorul:
- Explicați copilului dumneavoastră că are o afecțiune care poate face anumite situații mai dificile sau provocatoare. Ajutați-l să înțeleagă că ADHD este real, dar soarta nu îi este pecetluită.
- Învățați-l că anumite provocări sunt legate de condiția lui, de exemplu: organizarea, începerea unei sarcini, păstrarea unui flux de gânduri concomitente în fundal sau finalizarea unei sarcini.
- Dificultățile motivaționale ale copilului nu sunt legate de inteligență. ADHD este o tulburare de neurodezvoltare.
Îi puteți spune: „Asta nu înseamnă că nu ești deștept. Înseamnă că ai un creier care funcționează diferit.”
ADHD poate reprezenta o provocare, dar nu trebuie să fie o dizabilitate. Prezintă anumite deficite de abilități care pot fi depășite dacă elevii doresc să obțină un succes mai mare și să-și manifeste potențialul maxim. Unii adulți cu ADHD pot aborda și depăși în mod independent provocările lor. Dar pentru majoritatea copiilor este nevoie de îndrumare, educație și practică.
Pentru ca un elev cu ADHD să-și folosească cu succes motivația, trebuie să aibă sau să dezvolte conștiință de sine și să fie propriul lui susținător.
