Propriopercepția: al șaselea simț „imperceptibil”

deEchipa FunPsi Club

Propriopercepția: al șaselea simț „imperceptibil”

Psihoterapie online
Psihoterapie online

Propriocepția ne permite să determinăm poziția, viteza și direcția fiecărei părți a corpului nostru, și oferă informații creierului pentru a ghida mișcările.

Cele cinci simțuri sunt: văzul, auzul, mirosul, gustul și tactul. Există un al șaselea pseudo-simț: propriopercepția. Este simțul care ne permite să localizăm și să ne simțim părțile corpului.

Închide-ți ochii, roagă pe cineva să îți mute piciorul drept, și tot vei ști unde se află. De fapt, îți poți descrie postura corpului grație integrării de către sistemul nervos a semnalelor neurofiziologice de la receptori – proprioceptori – în mușchi, tendoane, încheieturi și piele, care sunt sensibili la alungirea mușchiului, la forță, la rotația încheieturii și la întinderea locală a pielii.

Propriocepția este o componentă cheie a sistemului nostru global de poziționare, fiind esențială în viața noastră de zi cu zi deoarece avem nevoie să știm unde ne aflăm pentru a ne deplasa undeva. Ea ne permite să determinăm poziția fiecărei părți a corpului, viteza și direcția acesteia, fie că ne dăm seama sau nu, și în acest fel permite creierului nostru să ne ghideze mișcările.

Pentru a înțelege rolul propriocepției, cercetătorii au studiat pacienți cu cazuri rare care au pierdut acest simț printr-o boală care le-a afectat nervii periferici. Acești indivizi nu pot realiza mișcări coordonate. Motivul deficienței motorii devine clar atunci când un pacient este rugat de către neurolog să își miște picioarele, iar acesta răspunde „Sigur, numai de le-aș putea găsi.”

Povestea lui Ian Waterman despre „corpul său care lipsește” a servit drept bază pentru documentarul realizat de BBC în 1997 intitulat „Omul care și-a pierdut corpul” (The Man Who Lost His Body). Ian avea 19 ani atunci când și-a pierdut propriocepția și senzația tactilă ca rezultat al unei reacții autoimune la o infecție virală. Este dificil să înțelegem deficitul său senzorial din moment ce pierderea sa nu poate fi simulată precum pierderea văzului sau auzului (prin acoperirea ochilor sau înfundarea urechilor). Cea mai apropiată de simularea acestei pierderi este anestezia, vremea rece care ne îngheață extremitățile, sau când unul dintre membre ne amorțește datorită unei poziționări incorecte, urmată de întreruperea circulației sangvine către senzori. Dar niciuna dintre aceste situații nu poate egala pierderea permanentă a lui Ian.

Mare parte din activitatea propriocepției se desfășoară în mod automat și inconștient. Studierea pacienților precum Ian poate pune în evidență importanța crucială a propriocepției în viața de zi cu zi.

Când Ian și-a pierdut propriocepția și senzația tactilă acesta și-a pierdut de asemenea abilitatea de a-și controla corpul. A petrecut 17 luni într-un centru de reabilitare învățând cum să se miște, cum să stea așezat, să se hrănească, să se îmbrace, apoi să se ridice și să meargă, tot timpul fiind nevoit să se uite la fiecare parte a corpului care se mișca și să se gândească la fiecare mișcare.

Fără a își vedea corpul, dacă ar fi strănutat ar fi căzut, visatul cu ochii deschiși era imposibil, iar o răceală îl ținea la pat. După 40 de ani Ian încă este nevoit să gândească în detaliu fiecare dintre mișcările sale. Deși recuperarea sa funcțională a uimit cercetătorii, toate acțiunile sale zilnice încă depind de atenție și văz, neputând să compenseze pierderea suferită.

Pentru cei afectați de pierderea propriopercepției statul în picioare și mersul au devenit periculoase, ei fiind nevoiți să stea într-un scaun cu rotile.

Când te întinzi după cana de cafea nu e nevoie să privești unde se află mâna ta înainte să o miști, ci pur și simplu te uiți la cană și întinzi mâna, apelând la un procedeu inconștient pentru a-ți planifica mișcarea.

În schimb, Ian și cei în situații similare cu a sa sunt nevoiți să își folosească vederea pentru a-și informa creierul despre stadiul mâinii și părților corpului de fiecare data când se mișcă. Pe lângă alte probleme, acest procedeu cognitiv este istovitor și nici nu permite indivizilor care și-au pierdut propriocepția să realizeze mișcări la fel de precise precum cele pe care le producem cu ajutorul propriocepției.

Societatea îi recompensează din plin pe cei cu cea mai bună coordonare motorie, fie că sunt atleți sau artiști. Pentru a atinge excelența, aceștia din urmă exersează multe ore pe zi.

În timp ce pierderea propriocepției cauzează deficiențe persistente de postură și mișcare, ingeniozitatea și efortul mental al acestor oameni extraordinari ne dezvăluie multe despre capacitatea noastră de a explora limitele a ce este posibil odată ce suntem confruntați cu o dizabilitate care anterior era de neimaginat.

(Sursa: Neurosciencenews.com – Acest text a fost tradus și adaptat, cu posibile editări, în formă și conținut, ale versiunii originale)

Autodiagnostic online
Autodiagnostic online

Despre autor

Echipa FunPsi Club editor

Lasă un răspuns