Legătura dintre sănătatea fizică la 50 de ani și demență
Studiile indică o legătură strânsă între starea de sănătate fizică a organismului, în mod special cea a sistemului cardio-vascular, și riscul de demență într-o fază mai avansată a vieții.
Demența este o boală progresivă care se instaurează cu circa 15-20 de ani înainte de apariția primelor simptome, astfel încât identificarea factorilor care ar putea să o prevină este o provocare știintifică importantă.
Un sistem de diagnoză american, utilizat inițial pentru bolile cardio-vasculare, este actualmente considerat un instrument pentru prevenirea „primordială” a demenței. Asfel, se dorește prevenirea factorilor de risc astfel încât să se reducă riscul apariției bolii în sine. Factorii de risc reprezintă suma a patru comportamente (fumatul, dieta, activitatea fizică și masa corporală) și a trei caracteristici biologice (sintetizarea glucozei, colesterolul și tensiunea sangvină).
Studiul a fost bazat pe 7.899 de participanți, între care au fost înregistrate 347 de cazuri de demență, într-o perioadă de 25 de ani. Vârsta medie la care s-a manifestat demența a fost de 75 de ani.
Studiul a fost observativ, deci nu a stabilit cauzele ci doar legăturile dintre caracteristicile specificate anterior și apariția demenței. Datorită faptului că există instrumente și tehnici care pot îmbunătăți calitatea sistemului cardio-vascular, chiar și după vârsta de 50 de ani, riscul de apariției al demenței poate fi redus.