Arhivă etichetă studiu

deadmin_funpsi

Legătura dintre ADHD și demență peste generații

Un studiu de largi dimensiuni a descoperit o legătură între ADHD și demență de-a lungul generațiilor: părinții și bunicii persoanelor cu ADHD au avut un risc mai mare de demență.

„Descoperirile sugerează că există componente genetice și/sau de mediu comune la asocierea dintre ADHD și demență. Este nevoie de studii suplimentare pentru a înțelege mecanismele care stau la baza”, explică coordonatorul studiului, Le Zhang, doctorand la Departamentul de Epidemiologie Medicală și Biostatistică al Institutului Karolinska.

ADHD (tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate) este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată de o concentrare dificultoasă a atenției, impulsivitate și hiperactivitate. Se estimează că afectează aproximativ 3% dintre adulții din întreaga lume.

Numărul de persoane diagnosticate cu ADHD a crescut dramatic în ultimele decenii pe fondul intensificării gradului de conștientizare și cunoaștere a tulburării. Cu toate acestea, deoarece diagnosticul este încă relativ nou, a existat doar un număr limitat de studii, de dimensiuni relativ reduse, privind dezvoltarea demenței la persoanele cu ADHD. În plus, rezultatele acestora au fost, deseori, contradictorii.

Studiul de față a analizat peste două milioane de oameni născuți în Suedia între 1980 și 2001, dintre care aproximativ 3,2% au fost diagnosticați cu ADHD. Folosind registrele naționale, cercetătorii au recreat arborele genealogic al acestora ajungând la peste cinci milioane de rude biologice, inclusiv părinți, bunici și unchi și mătuși, și au investigat în ce măsură aceste rude au dezvoltat demență.

Cercetătorii au descoperit că părinții persoanelor cu ADHD aveau un risc cu 34% mai mare de demență decât părinții persoanelor fără ADHD. Riscul de apariție a bolii Alzheimer, cel mai frecvent tip de demență, a fost cu 55% mai mare la părinții persoanelor cu ADHD. Persoanele cu ADHD au avut mai multe șanse de a avea părinți cu demență cu debut precoce decât cu debut tardiv.

Asocierea a fost mai mică pentru rudele de gradul doi ale persoanelor cu ADHD, adică bunici, unchi și mătuși. De exemplu, bunicii persoanelor cu ADHD au avut un risc de demență crescut cu 10% în comparație cu bunicii persoanelor fără ADHD.

Deși studiul nu poate determina o relație cauză-efect, cercetătorii prezintă câteva explicații potențiale care pot fi explorate în cercetările viitoare.

„S-ar putea imagina că există variabile genetice nedescoperite care contribuie la ambele trăsături sau la factorii de risc de mediu la nivel de familie, cum ar fi statutul socioeconomic, care ar putea avea un impact asupra corelației”, spune Zheng Chang, cercetător al aceluiași institut. „O altă posibilă explicație este că ADHD crește riscul afecțiunilor fizice, ceea ce, la rândul său, duce la un risc crescut de demență”.

Studiul a fost realizat de către Karolinska Institutet din Suedia și a fost publicat în Alzheimer’s & Dementia: The Journal of the Alzheimer’s Association.

Click aici pentru a accesa testul nostru de autodiagnostic pentru demență!

deadmin_funpsi

Autismul și consumul de droguri

Între specialiști tema utilizării drogurilor recreative de către adolescenții și adulții suferinzi de autism este un subiect frecvent de dezbatere și confruntare. Unele studii indică faptul că indivizii cu autism au probabilitatea mai scăzută de a consuma acest tip de droguri, pe când altele sugerează un risc mai ridicat de abuz de substanțe sau de folosirea lor incorectă.

Echipa de la Centrul de Cercetare pentru Autism din Cambridge a folosit o metodă mixtă pentru a considera atât frecvența de consum de substanțe printre indivizii cu autism, cât și „auto-denunțul” privitor la consumul acestui tip de substanțe.

Per total, 1.183 de adolescenți și adulți cu autism și 1.203 adolescenți și adulți fără autism, cu vârste cuprinse între 16-90 ani, au oferit informații privind consumul lor de substanțe printr-un chestionar online anonim. Din acest grup, 919 persoane au oferit răspunsuri mai elaborate legate de experiența lor cu consumul de substanțe.

Adulții cu autism față de cei fără autism erau mai puțin predispuși să consume substanțe. Doar 16% din adulții cu autism, comparativ cu 22% din adulții fără autism au declarat că fac uz de alcool trei zile sau mai mult pe săptămână în medie. În mod similar, doar 4% din adulții cu autism au declarat un consum excesiv de alcool comparativ cu 8% din adulții care nu suferă de autism.

Au fost observate de asemenea și niște diferențe în tiparele de consum de substanțe: probabilitatea ca persoanele de sex masculin cu autism să raporteze că au fumat sau consumat droguri a fost mai mică față de cei fără autism. Spre deosebire de acestea, echipa nu a descoperit diferențe în tiparele de frecvență a fumatului sau consumului de droguri între persoanele de sex feminin cu autism sau fără această afecțiune.

Cu toate acestea, în ciuda ratei scăzute de consum de substanțe per total, descoperirile calitative ale studiului ne oferă o imagine mai puțin optimistă: adulții suferind de autism erau predispuși la un consum de nouă ori mai mare față de cei fără autism de droguri recreaționale, cum ar fi marijuana, cocaina sau amfetamina, cu scopul de a ține sub control anumite simptome nedorite, incluzând simptomele asociate autismului.

Drogurile au fost utilizate pentru a reduce suprasolicitarea senzorială, să ajute la concentrarea mentală, și pentru a oferi o senzație de rutină, printre alte motive. Câțiva participanți cu autism de asemenea au menționat folosirea substanțelor pentru a-și masca autismul. Cercetarea realizată în trecut a arătat că acest tip de management comportamental, cunoscut ca și camuflare sau compensare, a fost corelat cu epuizare emoțională, sănătate mentală proastă, și chiar risc mai ridicat de suicid printre adulții cu autism. Adolescenții și adulții cu autism au fost de trei ori mai predispuși la a folosi substanțe pentru managementul simptomelor problemelor mentale precum anxietatea, depresia și gândurile suicidare.

Elizabeth Weir, cercetătorul responsabil de conducerea studiului, a spus: „Facptul că substanțele curent clasificate drept droguri pot fi sau nu utilizate în scop medical rămâne o problemă deschisă. Este evident că sistemele actuale de sănătate și suport social nu satisfac nevoile multor adolescenți și adulți cu autism.”

deEchipa FunPsi Club

Când poate fi benefică autostima scăzută

Paradoxal, persoanele cu autostimă scăzută pot avea performanțe peste medie, în anumite contexte, conform unui studiu recent.

Lipsa încrederii în propriile abilități poate proveni din supraestimarea abilităților și performanțelor altora, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Alberta.

Cercetările anterioare au arătat că pentru multe sarcini și activități, majoritatea oamenilor tind să prezică că vor fi mai buni față de alții, mai ales dacă sarcinile sunt ușoare. Însă, când e vorba de sarcini dificile, tendința se inversează și predomină credința că alții vor fi mai buni decât ei.

În cadrul unui experiment, cercetătorii au descoperit faptul că un grup de alergători, care au prezis în mod greșit că timpul de terminare a cursei va fi mai bun decât media, deci au avut un nivel deautostimă ridicat, aveau tendința de a-și supraestima propria performanță. În același timp, alergătorii care au prezis că se vor descurca mai rău decât media, insuficient de încrezători în abilitățile lor, aveau o înțelegere solidă a performanțelor lor, dar se așteptau la mai mult din partea competitorilor.

De asemenea, grupul cu autostimă scăzută a prezis cu destul de multă acuratețe propria prestație și a fost cel care a obținut rezultate peste medie.

Unul dintre cercetători, Gerald Häubl, a declarat că încrederea scăzută în sine, care se poate manifesta la locul de muncă drept sindromul impostorului, este deseori benefică, mai ales dacă îi motivează pe oameni să muncească mai mult.

Cu toate acestea, problema cu încrederea scăzută în sine, a adăugat el, este că poate sta în calea persoanelor care au potențialul de a performa peste medie. Acești indivizi nici măcar nu mai încearcă, crezând în mod greșit că există mulți alții care sunt mai buni decât dânșii.

„În general, încrederea bine ajustată, bazată pe analizarea corectă atât a propriilor abilități cât și a abilităților celorlalți, este lucrul la care trebuie să aspirăm.” a spus Häubl.

deEchipa FunPsi Club

Studiu: tulburările mentale cresc riscul apariției bolilor fizice severe

O echipă internațională de cercetători a creat o hartă care stabilește relațiile dintre anumite boli mentale și o serie de condiții patologice severe de natură fiziologică.

Cercetătorii au descoperit faptul că în urma diagnosticării unui pacient cu o tulburare mentală, crește predispoziția acestuia de a dezvolta patologii severe, unele chiar potențial letale, cum ar fi problemele cardiace sau atacurile cerebrale.

„Am descoperit faptul că femeile care suferă de anxietate au 50% șanse în plus, față de restul populației, să dezvolte probleme cardiace sau chiar atacuri cerebrale. Într-un interval de 15 ani, o treime dintre femeile cu anxietate va dezvolta acest tip de tulburări medicale” afirmă coordonatorul studiului, John McGrath, MD, PhD, de la University of Queensland’s Brain Institute și Denmark’s Aarhus University.

„De asemenea, am studiat cazurile de abuz de substanțe, cum ar fi tulburările legate de alcool, și am descoperit că bărbații au 400% mai multe șanse să dezvolte probleme cu ficatul sau gută, într-un interval de 15 ani” a adăugat acesta.

Noul „Atlas”

Este știut faptul că pacienții cu tulburări mentale au atât o calitate redusă a vieții cât și o expectativă mai scăzută, cu circa 10 ani în cazul bărbaților și cu 7 ani în cazul femeilor.

Studiul care a dus la crearea hărții conexiunilor dintre bolile mentale și cele fizice, a implicat 5,9 milioane de persoane născute în Danemarca, între 1900 și 2015. Acestea au fost urmărite în perioada 2000 – 2016, pentru un total de 83,9 milioane de ani/persoană. Cercetătorii au urmărit pacienții timp de 17 ani pentru aspectele fiziologice și până la 48 de ani în ceea ce privește tulburările mentale.

Eșantionul foarte larg a permis cercetătorilor să identifice 10 tipuri generale de tulburări mentale și 9 categorii de boli fiziologice, care au dus la încadrarea a 31 de condiții medicale specifice.

În privința categoriilor medicale, acestea includ boli ale aparatului circulator, endocrin, respirator, gastro-intestinal, urogenital, muscular și scheletic, hematologic, neurologic și condiții generale de cancer.

Tulburările mentale includ Alzheimer, abuzul de substanțe, schizofrenia, tulburări de stare, tulburări nevrotice, alimentare, de personalitate, de dezvoltare, comportamentale, emoționale și intelectuale.

Cercetătorii au estimat un număr de 90 de asocieri, cuplate, între categorii generale de tulburări mentale și boli, și 310 de asocieri între tulburări mentale și boli specifice.

Concluzii interesante

Indivizii cu tulburări mentale prezintă un risc ridicat, 76 din 90, în ceea ce privește asocierea cu boli fiziologice specifice. După ajustările de sex, vârstă și epocă, „rata medie de hazard” (HR) a fost stabilită la 1,37 în cazul pacienților cu tulburări mentale.

Cea mai ridicată corelație se regăsește în cazul tulburărilor de alimentație, cu un HR de 3,62, și urogenitale, cu HR între 3,11 și 4,22. Cea mai scăzută a fost identificată în cazul cancerului, cu doar 0,80-0,84.

În același timp, schizofrenia pare să nu ducă la probleme musculare sau ale scheletului.

Una dintre cele mai mari probabilități a fost identificată în cazul asocierii cumulative dintre tulburările de stare și cele vasculare, cu valori între 40,9%, respectiv 32,6%.

Indiferent de tipul de categorii și corelații, riscul dezvoltării de boli asociate nu rămâne constant în timp. „Multe persoane cu tulburări mentale duc un stil de viață nesănătos, sedentar, cu o dietă nediversificată, tabagism sau alcoolism, aspecte care ar putea crește riscul unor boli și, în același timp, s-ar putea ca acestea să nu se trateze sau să solicite asistență medicală” declară McGrath. În plus, „probabil unele predispoziții genetice sau traume din perioada timpurie, ar putea contribui la creșterea riscului atât pentru tulburările mentale, cât și pentru boli”, a adăugat cercetătorul.

În concluzie, tulburările mentale nu sunt doar tulburări la nivel cerebral, cu multi-sistemice iar cea mai potrivită abordare este cea holistică, atât pentru tratament cât și pentru prevenirea cronicizării bolilor, fapt care duce la creșterea mortalității.