noiembrie 16, 20203min941

Lipsa somnului blochează eliminarea traumelor

sora_medicala_somn
Studii recente indică faptul că privarea de somn blochează depășirea traumelor psihice și însănătoșirea creierului.

Este cunoscută de multă vreme legătura dintre lipsa somnului și consolidarea defectuoasă a memoriei, care afectează învățarea, în general. Dar studii recente indică faptul că privarea de somn blochează însănătoșirea psihică a creierului.

Conform studiului, profesioniștii care dorm puțin, cum ar fi personalul militar și cel medical, sunt mai expuși problemelor cauzate de către stresul post-traumatic și anxietate. Toate aceastea deoarece înjumătățirea perioadei de odihnă, respectiv de somn, nu permite creierului să se dezvețe de traume.

Datele studiului au fost publicate în Biological Psychiatry: Cognitive Neuroscience and Neuroimaging. Experimentul a fost efectuat pe un eșantion de 150 de adulți, în condiții de laborator. O treime dintre aceștia au beneficiat de o perioadă de somn normală, o treime au fost lăsați să doarmă doar jumătate de noapte iar restul au fost privați complet de somn. În dimineața următoare toți au fost supuși unei condiționări legate de teamă, frică.

Datele au fost preluate prin intermediul unui model în trei dimensiuni pentru capturarea și depășirea amintirilor legate de condiționarea anterioară. Acestuia i s-a adăugat o scanare de tip „functional magnetic resonance imaging”, în timpul fazei de investigație.

Din modul în care s-au activat regiunile din creier asociate cu frica și controlul emoțiilor, cercetătorii au concluzionat că odihna pe jumătate este mai dăunătoare creierului mai mult decât lipsa completă a somnului. Problema principală este legată de REM, care nu se mai produce în cazul întreruperilor de somn sau a înjumătățirii perioadelor de odihnă. REM (rapid eye movement) se produce înspre finalul perioadei de odihnă și este responsabilă de consolidarea memoriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Despre noi

La FUN-PSI veți descoperi că orice obstacol poate fi depășit și orice problemă are o rezolvare! Depresia, iritabilitatea, anxietatea, fobiile, atacurile de panică, tulburările de alimentație, de comportament, de memorie, dependențele de orice tip, tulburările psihotice sau psihosomatice, toate își pot găsi rezolvarea. Trebuie doar să îndrăznești să ceri ajutor specializat.


CONTACT

Apelează chiar acum!