Ce sunt tantrumurile și cum le controlăm

Un tantrum reprezintă o izbucnire emoțională, de obicei apărută în situații de disconfort emoțional. Aceasta este caracterizată prin încăpățânare, plâns, țipete, violență, sfidare, agresivitate verbală, rezistență la încercările de aplanare și, în unele cazuri cu loviri și alte comportamente fizic violente.

Părinții pot pierde controlul asupra copilului, care nu poate sta liniștit; chiar dacă obține ce își dorește, tot nu se poate calma.

Strategiile de conectare au câteva etape:
1) transmite liniște, în special prin limbajul corpului (ca să-l ajuți și pe el să se liniștească) – poți să-l atingi, să-l mângâi, să-l ții de mână, să-l iei în brațe. Transmite-i că nu ești o amenințare, plasându-te mai jos de ochii copilului și într-o poziție relaxată;

2) validează-l pe copil – chiar dacă nu suntem de acord cu comportamentul copilului, este important să-i transmitem că îl ascultăm, că îl înțelegem, că îl acceptăm ca persoană și că suntem alături de el în acea furtună emoțională; adică să încercăm să-i înțelegem punctul de vedere și starea interioară. Astfel ei se simt iubiți, înțeleși, încep să se liniștească și pot lua decizii mai bune sau sunt mai dispuși să ne asculte lecțiile. Validarea nu înseamnă că aprobam comportamentul copilului.

3) taci și ascultă-l – majoritatea părinților vorbesc prea mult când vor să disciplineze; este ineficient sau chiar agravează starea copilului, care trăiește o emoție puternică și de aceea nu este capabil în acele momente să raționeze. Ascultă-l atent când povestește întâmplarea și încearcă să înțelegi comportamentul și să identifici stările lui emoționale. Evită să îl contrazici, să îi ții o prelegere, să te aperi sau să îi spui să nu se simtă așa;

4) reflectă ceea ce auzi – adică repeți ceea ce ai auzit de la el, având grijă la cuvintele folosite; scopul este să asiguri copilul că l-ai înțeles și astfel să-i alini emoțiile puternice, iar el va putea raționa din nou;

5) redirecționează:

• descrie situația creată – copilul va putea să tragă singur concluziile că a greșit, pentru că știe deja diferența dintre bine și rău;
• implică-ți copilul în procesul disciplinar – în modul clasic de educație părinții țin prelegeri, iar copilul de obicei ignoră ceea ce aude; atunci însă când copiii sunt implicați în procesul disciplinar (adică este un dialog), ei se simt mai respectați, acceptă mai ușor ideea promovată de părinți, cooperează la găsirea unei soluții. El va gândi mai profund la propriile acțiuni, va conecta rețele neuronale mai complexe, își va dezvolta capacitatea de a se pune în alte situații. În plus, pot găsi soluții excelente la care nu te-ai gândit și chiar sunt mai dispuși pentru compromis.
• în loc de „nu” răspicat folosește un „da” cu condiție – refuzul activează fuga sau lupta, pe când formularea pozitivă, chiar dacă este tot restrictivă, activează circuitele de implicare socială. În plus se dezvoltă capacitatea de negociere a copilului și de gândire complexă
• evidențiază aspectele pozitive – în loc să ne axăm pe ceea ce nu ne dorim, subliniem ce ne dorim de la copil, surprindeți-vă copilul când face ceva bine și lăudați-l. Asta va încuraja repetarea acestor comportamente
• folosește creativitatea când disciplinezi – dacă părintele reușește să fie flexibil în reacție, atunci el își va folosi cortexul prefrontal, fapt ce predispune la empatie și la a se calma; și este nevoie de abordări creative mai ales în situații dificile. De exemplu umorul alungă tristețea mai ales la copiii mici, transmite absența amenințării și conduce la activarea circuitelor neuronale sociale
• explică-i copilului că nu trebuie să se blocheze într-o situație negativă, își poate folosi mintea pentru a schimba ceea ce simte și cum se comportă. Atunci când li se prezintă copiilor strategii de a plasa situația în perspectivă, de a-și gestiona emoțiile și dorințele de moment, ei reușesc mult mai bine să dea dovada de autocontrol. Pentru copii este bine nu doar să experimenteze emoțiile, ci și să le observe, să fie martorii emoțiilor lor; cu alte cuvinte să fie și actori și regizori. Astfel preiau controlul reacțiilor pe care le au în situațiile cu care se confruntă, nu rămân blocați într-o experiență, pot fi și observatori și agenți ai schimbării.

Aceste recomandări se bazează pe cele mai noi descoperiri în neuroștiințe. Funcționează dacă le aplici cu consecvență. Dacă îți este greu și nu obții rezultatele scontate, apelează la un specialist – la un psihoterapeut cu experiență.