Recompensa în ADHD

Recompensa este considerată de mulți părinți o mită și declară că nu sunt de acord să o folosească în motivarea copilului. În schimb, aplică pedepse sau consecințe cu același scop.

În ceea ce privește copilul cu ADHD lucrurile stau puțin diferit.

Recompensa nu este mită. Ea funcționează, de obicei pe termen scurt, pentru că are la bază chimia creierului.

Anticiparea unei recompense creează dopamină, unul dintre neurotransmițătorii care nu se secretă suficient în creierul copiilor cu ADHD. Prin stimularea creării de dopamină, ajutăm la funcționarea cortexului prefrontal, astfel încât copilul să poată sta liniștit, să fie atent, concentrat.

Dar anticiparea unui rezultat negativ, acea amenințare sau consecință, nu creează dopamină. Iar fără dopamină, această zonă din creier nu funcționează corespunzător.

Pentru majoritatea adulților este greu să înțeleagă acest lucru, deoarece consecințele, amenințările și pedepsele funcționează asupra noastră. Ne prezentăm la serviciu la timp pentru că nu vrem să fim concediați. Scoatem gunoiul pentru că nu vrem să dea pe dinafară. Ne culcăm în loc să mai urmărim un episod pe Netflix pentru că nu vrem să fim obosiți a doua zi. Umplem rezervorul de benzină pentru a nu rămâne blocați în călătoria noastră lungă.

De ce funcționează acest lucru pentru noi, dar nu pentru copiii noștri cu ADHD?

Atunci când un adult ia în considerare consecințele, aceasta implică o parte a creierului numită cortexul prefrontal. El este responsabil pentru gândirea critică, pentru cântărirea informațiilor din alte părți ale creierului, cum ar fi centrul fricii – amigdala – și pentru descifrarea variantelor posibile, abstracte ale unei situații și nu doar a celor de alb-negru tangibil, imediat.

Cu alte cuvinte, cortexul prefrontal va opri un adult de la a mânca noaptea târziu o prăjitură de ciocolată, gândindu-se la imaginea jenantă a colăceilor de pe abdomen.

Dar cortexul prefrontal nu își atinge capacitatea operațională deplină decât până la vârsta adultă, adică pe la 24-25 de ani. Deci, este posibil ca informațiile din amigdală, centrul emoțiilor, să nu fie descifrate corect, provocând răspunsuri iraționale, cum ar fi crizele de furie.

Până în adolescență, gândirea din copilărie variază de la senzoriomotorie la pre-operațională la operațională concretă – sunt faze ale dezvoltării gândirii descrise de Jean Piaget, care ne arată că un creier în formare este în mare parte pre-logic și egocentric, capabil doar de variante în alb-negru, axat pe o realitate imediată și tangibilă. Cu alte cuvinte- ”Yummy, tort de ciocolată, chiar acum!”

La copiii cu ADHD:

Ceea ce știm despre creierul ADHD folosind scanări PET și imagistica prin rezonanță magnetică este că ei au cortexul prefrontal și mai puțin dezvoltat – cu până la trei ani – și, de asemenea, că este mai puțin stimulat decât la copiii neurotipici din cauza lipsei anumitor neurotransmițători. Gândirea operațională formală, cel mai matur stadiu al gândirii, este și mai amânată. Acest lucru înseamnă că un creier cu ADHD nu dorește, ci este absolut incapabil să conceptualizeze amenințarea abstractă de a pierde acel privilegiu prețuit – acel joc video sau acea jucărie preferată.

De aceea, în cazul lor se încurajează folosirea recompenselor, până la interiorizarea motivației pentru activitatea respectivă.

Părinții se luptă uneori cu asta pentru că simt că își mituiesc copiii să se comporte frumos. Recompensele nu trebuie să fie obiecte scumpe și tangibile pentru a fi eficiente. Pot fi cuvinte încurajatoare de la cineva semnificativ, părinte, profesor sau prieten, timpul petrecut cu o persoană dragă, un timp suplimentar pe ecran. Pur și simplu trebuie să fie ceva semnificativ pentru copil.

Dacă tot se simte ca o mită, luați în considerare și acest lucru: în timp ce amenințarea de a fi concediat vă poate face să ajungeți la timp la serviciu, cortexul vostru prefrontal încă mai are așteptarea concretă că veți fi plătit pentru că vă faceți treaba.

Accesul la gândirea operațională, mai matură, într-un cortex prefrontal subfuncțional este o muncă grea pentru copii.

Recompensându-i, îi învățăm pe copiii noștri că munca grea dă roade, iar în timp motivația exterioară poate deveni una internă, mult mai puternică.