Exercițiul fizic acționează ca un antidepresiv
Deși nu este complet recunoscut în practica clinică, exercițiul fizic își dovedește tot mai mult eficiența în prevenția și tratarea depresiei.
Exercițiul fizic este eficient în prevenția și tratarea depresiei, chiar dacă acest tip de intervenție nu a primit încă recunoașterea pe care o merită în practica clinică – raportează o nouă metaanaliză publicată în Current Sports Medicine Reports, revista ofocială a Colegiului American pentru Medicină Sportivă.
Dovezile eficienței practicării unei activități fizice în abordarea depresiei sunt substanțiale și cresc într-un ritm rapid, au spus Felipe Barretto Schuch și Brendon Stubbs, medici, autori ai studiului.
Cu toate acestea, încorporarea exercițiului fizic ca și componentă de bază a tratamentului este adesea inconstantă și i se dă o mică prioritate.
Au fost analizate date din 49 de studii prospective ce au inclus 267000 de persoane. Conform acestora, activitatea fizică a redus riscul de a dezvolta depresie cu 17%.
Efectul protectiv al mișcării a fost semnificativ pentru țări diferite și pentru subgrupe de pacienți.
O altă meta-analiză asupra a 25 de trialuri randomizate ce a implicat aproape 1500 de pacienți cu depresie a găsit un efect antidepresiv semnificativ al exercițiului fizic.
Este adevărat că mișcarea nu este la fel de eficientă ca și antidepresiv pentru toți pacienții. Cu toate acestea este regretabil că această indicație nu se regăsește printre cele date în prevenția și tratarea depresiei, focusul finnd doar pe medicația antidepresivă și psihoterapie.